Noul lider al organizației PNL din Timișoara, Raul Ambruș, a ţinut să-și prezinte echipa rezultată în urma alegerilor din acest final de săptămână. Deși sunt mai multe voci în partidul liberal ce susțin că ar fi fost încălcate o seamă de reguli și alegerile ar trebui invalidate nucleul din jurul consilierului local susține că totul este statutar și corect.
Sedința de alegeri a avut loc la sala Filarmonicii în interior (nu în grădina de vară cum s-a stabilit inițial) și accesul în sală a fost controlat discreționar de o firmă de pază adusă de nu se știe cine. Dacă în sală s-ar fi aflat și membri de partid ce nu erau pe listele de convocare aceștia nu au participat la vot ci doar au asistat așa cum le permite regulamentul de partid. Iar alte aspecte ce țin de haosul creat sunt atribuite slabei organizări coordonate de secretarul general Dănuț Groza.
„Sunt membru PNL de 12 ani și niciunde nu am mai văzut așa ceva. Oamenii mei nu au avut acces la convocator, la convocator erau doar oamenii puși de comisia de organizare a alegerilor. Când intra cineva după masă, ca să verifice ce se semnează acolo, era scos afară cu firma de pază. Trecând peste toate aceste lucruri, nu am părăsit sala. S-a votat statutar să se prelungească lucrările ședinței și rezultatul este cel pe care îl știți: 293 la 15”, a înceract o primă lămurire Raul Ambruș.
O seamă de membri din echipa ce a pierdut alegerile acuză ingerința lui Ludovic Orban în scrutin. Dar se pare că doar organismul numit Curte de arbitraj a fost solicitat să decidă dacă se continuă sau nu votarea. „Am sunat atât eu, cât și colegul Claudiu Chira la Curtea de Arbitraj. Am întrebat conform statutului care sunt pașii statutari, ca să continuăm lucrările ședinței, și dacă până în acel moment s-au respectat. Am primit o confirmare de la doamna președinte că s-au respectat toți pașii statutari. Atât, nu a dispus domnul președinte Ludovic Orban”, mai spune Ambruș.
Despre organizare se mai aduc unele amănunte. „Președintele și cel care s-a implicat în comisia de organizare a alegerilor și a luat deciziile a fost domnul secretar general al PNL Timiș. Am avut două persoane în această comisie, domnul Tabără două persoane și, din partea președintelui PNL Timișoara, ca reprezentant domnul secretar general al PNL Timiș. Am propus să nu ne schimbe locația, să rămână în grădina de vară, la o oră mai înaintată, s-a refuzat. Am propus să nu se ia convocatorul după o oră, să rămână minimum două ore sau pe tot parcursul lucrărilor, ca să nu creeze aglomerație, s-a refuzat. Iar a doua zi de discuții în cadrul comitetului de organizare a alegerilor, colegii mei nu au mai fost convocați (…) Din punctul meu de vedere, de vină pentru întregul scandal este domnul secretar general al PNL Timiș”, a mai adăugat președintele rezultat în urma alegerii cu cântec.
Echipa din jurul lui Raul Ambruș insistă asupra legalității și corectitudinii alegerilor dar în același timp așteaptă sedința de BPJ (Biroul Politic Județean) ce ar trebui să facă lumină în acest caz dar nu se pune problema de a anula scrutinul deoarece „BPJ nu are rolul de a valida sau invalida alegeri”.