De necrezut cât de mult a început să semene Franţa cu sora ei latină mai mică, România ! Acum aproape 200 de ani, paşoptiştii întorşi de la studii făcute la Paris au început modernizarea (şi europenizarea) României. Azi, după integrarea în NATO şi în UE a fostelor ţări comuniste din Estul Europei sub bagheta americană, prin NATO dar nu numai (FMI, Banca Mondială, ONU, OMS, bănci…), democraţiile din Vestul Europei încep să semene surprinzător de mult cu cele din Est. Iar controlul american, până mai ieri neafişat, asupra întregii Europe s-a văzut foarte limpede, ca într-o piesă de teatru, la prima vizită a noului preşedinte american în Europa, cu întâlnirile sale din Marea Britanie, de la Bruxelles, înaintea celei de la Geneva cu Vladimir Putin.
Absenteismul monumental la alegerile departamentale („judeţene”) şi regionale din Franţa (în jur de 66 % şi în turul doi) aminteşte de absenteismul de la ultimele alegeri din România – europene, locale şi parlamentare. LREM (La République en Marche), partid inventat de Emmanuel Macron pentru alegerile parlamentare din 2017, e la fel de puţin înrădăcinat în teritoriu ca USR în România. Poate chiar mai puţin, pentru că USR a câştigat totuşi câteva primării importante. După disoluţia partidului România Mare al lui Vadim Tudor, ţara noastră nu mai avea un echivalent pentru RN (Rassemblement National) al lui Marine Le Pen. Odată cu apariţia AUR, la un nivel totuşi mai scăzut decât echivalentul său francez, suntem şi noi în rândul lumii, avem o aşa-zisă extremă dreaptă.
Foarte mulţi francezi (mai ales franţuzoaice) s-au exprimat în sensul totalului dezinteres pentru alegerile departamentale şi regionale. Se arată, în schimb, în continuare interesaţi de alegerile prezidenţiale de anul viitor. Paradoxul e că alegerile locale sunt mult mai puţin traficate, mai curate, în vreme ce alegerile prezidenţiale pot fi complet deturnate, orientate (sondaje, abuz de imagine, presă mincinoasă…) sau chiar posibil fraudate, cum s-a văzut în SUA în 2020. Centralismul poate fi mult mai uşor folosit de puterile coloniale, imperiale. Eşecul regionalizării în România (datorat şi mediocrităţii politicianului Liviu Dragnea) ne pune azi într-o situaţie de stat mult mai puţin funcţional. Alegerile lui Nicolas Sarkozy, François Hollande şi Emmanuel Macron seamănă ca două picături de apă cu alegerile lui Traian Băsescu sau Klaus Iohannis la noi, şi atât unele, cât şi celelalte seamănă cu alegerea lui Joe Biden în SUA. Toate par organizate de acelaşi prestidigitator (sau Stat Profund, Stat Paralel etc.).
În Franţa, atât partidul lui Macron, cât şi cel al lui Le Pen – cei doi prezumtivi participanţi la turul doi al alegerilor prezidenţiale din aprilie 2022 – au eşuat lamentabil. În schimb, fostele partide istorice – LR, Les Républicains, conservator, gaullist, şi PS, Parti Socialiste, plus ecologiştii (tot stânga) – şi-au păstrat regiunile câştigate în 2015 (înainte de apariţia “globalistului” Macron) şi chiar s-au întărit. Atât Macron, cât şi Le Pen riscă să nu mai intre în turul doi în 2022 sau chiar să nu se mai prezinte deloc. Xavier Bertrand (fost LR), care a câştigat din nou regiunea Hauts-de-France (în nordul ţării), şi-a anunţat deja candidatura la prezidenţiale. Surpriza mare ar putea veni din partea generalului Pierre de Villiers, fost şef al Marelui Stat Major al armatei, care ar putea candida şi intra în turul doi. Generalul de Villiers este deja creditat în sondaje cu peste 20 % intenţii de vot. O eventuală preşedinţie Pierre de Villiers ar reprezenta o întoarcere a Franţei la fundamentele sale.
Rezultatele alegerilor departamentale şi regionale din Franţa, cu tot absenteismul catastrofal, anunţă totuşi tensiuni, dar şi o renaştere naţională şi o posibilă revigorare a democraţiei. Ceea ce nu se vede deloc în România. Marile mişcări “revoluţionare” (revoluţie culturală…) prin care trec SUA şi Marea Britanie ar putea să-i lase Franţei un spaţiu suficient de manevră în sensul recâştigării suveranităţii. UE şi mai ales moneda euro, greutatea imensă a Germaniei în UE continuă însă să frâneze o adevărată reînnoire a economiei Franţei. Cât despre România, ea pare să fie cel mai disciplinat şi cuminte elev al NATO, UE şi al directivelor globaliste din pachetul The Great Reset. S-a văzut recent şi cu surprinzătorul acord tehnico-militar cu Ucraina, semnat, evident, la cererea partenerului american.
Echipa naţională de fotbal a Franţei, compusă din VIP-uri à l’américaine de peste 1 miliard de euro, a fost eliminată la Bucureşti de o mult mai modestă echipă a Elveţiei. Modestă, dar mult mai unită, mai vitală, care apăra efectiv culorile naţionale. O lecţie în marasmul politic şi societal actual. Au păţit-o şi o vor mai păţi şi alţii.