DNA mai are 95 de dosare care vizează achiziții cu sume exorbitante de măști sau izolete în pandemia de COVID-19

30
DNA mai are înregistrate 95 de dosare de corupție vizând achiziții în pandemia de COVID, cu sume exorbitante, de măști, izolete și diverse materiale sanitare, a declarat luni șeful DNA, Crin Bologa.
„În prezent, avem în derulare comisii rogatorii internaţionale aproape pe toate continentele în încercarea de a găsi bani şi bunuri obţinute de persoane cercetate de noi pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie atât în ţările UE, dar şi în ţări din Africa, din Asia.
Şi aici, sigur, şi în legătură cu dosare pe care le avem în lucru în legătură cu infracţiunile săvârşite în pandemie. Încă mai avem înregistrate 95 de astfel de dosare. S-au adus diferite aparaturi medicale, măşti, izolete din ţări precum Turcia, China şi din alte state ale lumii.
Noi avem comisii rogatorii şi în aceste state, dar şi în alte state ale lumii, în care vrem să vedem ce resorturi au stat la baza unor achiziţii de materiale neconforme cu sume exorbitante şi cu încălcarea procedurilor”, a spus șeful DNA, la o dezbatere Expert Forum cu tema „Disimularea produsului infracţiunii – o provocare în recuperarea prejudiciilor cauzate de infracţiuni”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.