Încă o fată agresată de colege într-o școală din Timiș

134

Polițiștii timișeni investighează un nou caz de violență într-o unitate din județ. De această data, o fată de 14 ani ar fi fost agresată de două colege. Incidentul a avut loc într-o școală din Sânnicolau Mare.

”În urma apariției în mediul online a unor imagini video care surprind scene de violență din data de 15 iunie a.c., în care o minoră în vârstă de 14 ani a fost agresată de către alte 2 adolescente de 12 și 14 ani, vă comunicăm faptul că la nivelul Poliției orașului Sânnicolau Mare se află în lucru un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe în care se efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Timiș.

Și Inspectoratul Școlar Timiș s-a sesizat în acest caz și face o anchetă să afle ce s-a întâmplat. În ultima perioadă, în județ au avut loc mai multe incidente violente în unități de învățământ.

La Timișoara, o elevă a Liceului Alimentar a fost agresată de două colege, iar la Bethausen, un copil a ajuns acasă cu capul spart. Polițiștii au fost anunțaț-o de bunica lui și au început cercetările, acuzațiile vizându-l pe directorul școlii.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.