Ziua de 1 iunie 2021 a devenit, formal, ziua în care Oficiul Parchetului Public European/European Public Prosecutor Office a devenit operațional. În România tema a fost mai fierbinte decât multe alte subiecte europene deoarece candidatura și, ulterior, numirea dnei Laura Codruța Kövesi a pus pe masă toate controversele interne legate de persoana și de prestația domniei sale în plan național Nu vom intra în acest carusel, cel puțin deocamdată. Instituția europeană, în sine, este abia la început și e mult mai important să vedem cu ce premise pornește la drum. Vom menționa aspecte juridice, dar și de politică europeană la nivel de state, aranjamentele cu mască suveranistă, precum și perspectivele previzibile la această oră. Se cunosc câteva „dosare” fierbinți de la care se pleacă, reacțiile unor state și suspiciunile ce însoțesc acest nou instrument instituțional. Asupra acestor aspecte vom zăbăvi acum, preț de câteva observații.
Îmi vreau banii înapoi!
„I want my money back!”, striga Margaret Thatcher acum mai bine de patru decenii, cu ocazia summit-ului european de la Dublin al celor (pe atunci) nouă state membre. Sentimentul că Marea Britanie oferea Comunității Europene mult mai mult decât primea sau decât putea spera să obțină avea să devină laitmotivul unui Brexit anunțat. Până la urmă, ca în orice familie, aproape oricine ajunge la o asemenea senzație dacă lucrurile nu evoluează cu viteza scontată sau dacă scopul, implicit și niciodată declarat, se îndepărtează odată cu trecerea timpului. Ar fi interesant de investigat ce anume a mânat fiecare țară să adere la Comunitățile europene, ulterior la Uniunea Europeană, și să „calculăm” soldul de credit moral cu care așteaptă acum Fondul de Reconstrucție și Reziliență. Înainte de orice speculații, este limpede că aderarea a soluționat crize, adormind vigilența pe acele capitole, și a adus în prim plan aspecte care au dobândit relevanță abia în timp, prin comparații sau ca urmare a alternanței la putere în fiecare stat membru. Cu siguranță, cererile anumitor guverne de azi nu erau nici măcar bănuite de executivele care au negociat aderarea și, în egală măsură, putem avansa ideea că agenda de la momentul aderării este aproape dispărută din memoria activă a politicienilor de azi. De aceea, exigențele, precauțiile, cerințele de atunci pălesc în comparație cu ambițiile și chiar cu declarațiile celor de azi. Prioritatea securității, a democratizării și a reformelor lăsa, în urmă cu decenii, prea puțin loc spre a evalua riscurile de fraudă, de corupție financiară cu fonduri europene sau chiar de finanțare a derapajelor politice din fonduri destinate reducerii disparităților regionale. Ceea ce vedem azi este o exacerbare a nemulțumirilor venite pe fondul depășirii țelurilor inițiale și incapacității de reformă instituțională la nivel comunitar, în paralel cu evoluția situației din statele membre. Credem că așa se explică rezerva cu care multe state au aderat la EPPO, iar altele formulează argumente împotriva noii instituții. De îndată ce coroborăm lista acestor state cu o alta, a membrilor care au adoptat o poziție extrem de rigidă cu ocazia adoptării bugetului Uniunii, precum și a celui destinat reconstrucției și rezilienței, suprapunerile spun suficient de multe. La acea dată, reamintim, Polonia și Ungaria au uzat de dreptul de veto pentru a se opune condiționării alocării bugetare de respectarea pachetului minimal normativ al statului de drept. Cu anumite rezerve, Cehia, Slovacia și chiar Slovenia stăteau la pândă spre a decide dacă sau în ce moment să se alăture celor două „contestatare”. La polul opus, statele nordice, în special Danemarca și Suedia, cărora li s-a adăugat Austria (parțial surprinzător) au insistat pentru impunerea unor condiții aspre, nedorind ca fondurile europene să fie canalizate spre susținerea unor guverne iliberale, unor politicieni corupți sau unor rețele de interese financiar-fiscale ce căpușează statele și instituțiile europene.
La această oră, vedem cum cinci state au refuzat să se alăture EPPO: Ungaria, Polonia, Irlanda, Danemarca și Suedia. Celelalte, poate cu rețineri, poate cu unele nemulțumiri punctuale, au trimis procurori în serviciul public european, intrând în joc. Să fie, oare, o simplă coincidență cele două liste de mai sus? Dacă refuzul și argumentul suveranist al Poloniei și Ungariei erau cumva de așteptat, fără a fi dezirabile, absența celor trei „nordici” ne obligă să ridicăm următoarea întrebare: de vreme ce EPPO va investiga abuzurile financiare din cadrul Uniunii, folosirea frauduloasă a fondurilor europene și, nu mai devreme decât acum câteva luni, Danemarca și Suedia amenințau la rândul lor, cu veto adoptarea celor două bugete fără condiționarea de respectarea statului de drept, atunci ce nume îi mână în luptă? Poți fi exigent sau model de moralitate atunci când e de criticat Polonia, dar te ascunzi de competențele unei instituții europene care, în baza legislației uniunii, ar putea investiga modul în care tu însuți ai administrat aceleași fonduri europene? Este, aici, ceva ce ne scapă? Nu ar fi la fel de firesc să se condiționeze alocarea bugetară și de aderarea la EPPO, adică la un instrument al Uniunii constituit tocmai spre a investiga modul de folosire a sus-numitului buget?” Întreb și eu, ca „românul imparțial…”
Dincolo de acest context, trebuie spus că Regulamentul UE nr. 1939 din 2017 prevedea înființarea unei instituții la nivel european, care să aibă în vedere modul de cheltuire a fondurilor europene, având competențe de investigare și trimitere în judecată, la nivel de persoane fizice, nu doar de state sau persoane juridice, precum Curtea Europeană de Justiție. Infracțiunile pentru care i-au fost definite competențe, așa numitele „infracțiuni PIF”, se referă la fraude în bugetul UE de venituri și cheltuieli, spălare de bani din fonduri provenite de la Uniunea Europeană, infracțiuni legate de colectarea și cheltuirea taxei pe valoare adăugată, în special atunci când sunt în joc două sau mai multe țări și suma implicată depășește 10 milioane de euro; participarea la organizații infracționale, atunci când acestea sunt finanțate sau utilizează fonduri europene; corupție activă sau pasivă, atunci când, prin efectele ei, lezează interesele financiare ale Uniunii Europene. Fiind contribuții ale tuturor statelor membre, era firesc să fie considerate bani publici și să reclame înființarea unui mecanism de control al cheltuirii acestor fonduri. Cum bugetului tradițional i se va adăuga, acum, Fondul de Reconstrucție și Reziliență, se apreciază faptul că înființarea acestui oficiu a venit la un moment mai mult decât oportun. Se adaugă și „moștenirea” pandemiei, perioadă în care toate guvernele au fost acuzate de luarea unor măsuri disproporționate în raport cu o situație reală, pe care nu o cunoșteau, precum și de achiziții încă neverificate, majoritatea fără licitație, realizate sub umbrela situațiilor de urgență/alertă, cu o vigilență scăzută a organelor de control și, deseori, cu ocolirea parlamentelor naționale. Este cunoscut faptul că și responsabilitatea în cheltuirea fondurilor europene a fost deseori o problemă controversată, nu numai în statele ce au aderat după anul 2000. După cum se precizează în broșura publicată pe pagina de internet a instituției, în anul 2018 s-au identificat pagube de peste 140 milioane de euro din fondurile europene, în timp ce în 2019 prejudiciul a ajuns la 460 milioane, în peste 930 de cazuri semnalate. La acest nivel, atitudini de tipul îmi vreau banii înapoi devin legitime și creează breșe adânci între proiectele europene și gradul de credibilitate și legitimitate pe care statele membre sau chiar populația le acordă Uniunii. Iar dincolo de temele aprinse pe care le știe toată lumea, persistă o întrebare extrem de periculoasă: cât din fondurile europene ajunge efectiv la destinatarii vizați și cât este sifonat politic spre interese private ale unor oligarhi sau spre neștiute proiecte fără legătură cu disparitățile regionale din Uniune?
Noua instituție — EPPO — are sediul la Luxemburg și este condusă de un procuror-șef numit de Consiliul Europen după votul Parlamentului Uniunii. Deocamdată, sunt numai 22 de state membre UE care au acceptat să-și trimită un procuror, existând doar promisiuni din partea celorlalte cinci țări că vor proceda în acest fel la o dată ulterioară. Cu toate acestea, miniștrii justiției din Ungaria și Polonia au avertizat că reglementările naționale din țările lor acoperă suficient de bine aria de competență a EPPO și ar fi o formă de încălcare a suveranității naționale faptul ca infracțiuni comise pe teritoriul respectivelor țări să fie investigate de o instituție non-națională. Sigur că, la o primă vedere, se poate invoca principiul teritorialității faptelor, dar, având în vedere componenta supranațională a bugetului în cauză, devine clar că scuzele sus-menționate fac parte doar din arsenalul propagandei naționalist-populiste.
Fiecare stat membru va trebui să găzduiască cel puțin doi procurori europeni delegați, care vor fi angajați ai EPPO și vor realiza legătura dintre organele naționale de investigație și EPPO. Stând sub legislația UE, acești procurori se vor bucura de imunitate și de protecție la nivel european, ceea ce poate crea dificultăți în tentativele de a-i asocia unor grupuri naționale de interese. În vederea investigațiilor, EPPO urmează să colaboreze cu Europol, cu OLAF/Oficiul European de Luptă Anti-corupție și cu Eurojust/Agenția Europeană de cooperare în materie de justiție penală. Posibil ca unele studii aprofundate să sesizeze suprapuneri de competențe între aceste instituții, dar, foarte probabil, delimitările să se impună în paralel cu deschiderea primelor dosare.
Sub umbrela naționalistă
Așa cum ne-am obișnuit, capul de afiș îl dețin nume și spețe din Europa Centrală. Cu certitudine, prioritate va avea premierul ceh Andrej Babiș, acuzat de deturnarea fondurilor europene spre complexul Agrofert, pe care îl deține. Auditul realizat la cererea Comisiei Europene a relevat faptul că Babis încă deține controlul asupra alocării banilor în cadrul firmei și a dispus sistarea plătilor către Agrofert și obligația de a returna peste 11 milioane de euro, ce constituie obiectul fraudei. Cum e și firesc, Babis neagă acuzațiile și tocmai a supraviețuit, în 3 iunie, celei de-a treia încercări de demitere a guvernului. Dincolo de protestele civice din Cehia, președintele Zeman anunțase că, și în cazul căderii executivului, tot Babis va fi următoarea sa numire, cel puțin până la alegerile din toamnă.
Un alt dosar greu este cel al fondurilor cheltuite fraudulos în Ungaria, după cum atestă concluziile a 43 de dosare instrumentate de OLAF. Și în acest caz s-a recomandat recuperarea unei părți din fondurile considerate fraudate, dar modalitatea de recuperare este încă neclară. Opoziția, care speră să câștige anul viitor în alegerile parlamentare, a promis aderarea la EPPO și colaborarea deplină cu anchetatorii, dar deocamdată trebuie să se rezume la sesizări și declarații. Tema cea mai aprinsă la această oră este împrumutul de 1,8 miliarde de euro pe care Budapesta îl va face la o bancă din China pentru finanțarea campusului Universității Fudan, despre care se bănuiește că va fi garantat tocmai cu fonduri europene.
Acuze de fraudă se aud și la Varșovia, din ambele părți. Opoziția reclamă folosirea banului public pentru organizarea votului prin poștă, neagreat de Parlament, Jaroslaw Kaczynski „se apără” acuzând, la rândul său, depunerea unor declarații de avere necorelate cu realitatea. Dincolo de vorbe, o țară cu un record de atragere a fondurilor europene se vede acum în situația de a sta sub controlul EPPO și riscă să fie deconspirat modul de folosire a acestora. De aceea, procurorul general, Zbigniew Ziobro, se opune categoric aderării la EPPO, sub argumentul protejării suveranității naționale și al „neamestecului în treburili interne”.
Săptămâna trecută, Serviciul Slovac de Informații a prezentat, într-o sesiune închisă a parlamentului, un raport privitor la fapte de mare corupție, ce ar putea, de asemenea, intra în atenția EPPO. Vizați sunt funcționari superiori din administrație și chiar ofițeri din serviciile de informații.
Desigur, riscul de a deveni un rai al evazioniștilor există în fiecare țară ce va alege să stea departe de EPPO, dar și speranța de a prelungi accesul unora la fonduri europene moare ultima. EPPO are sarcină grea și, cu siguranță, va întâmpina piedici greu de imaginat. Dar dacă mai mulți actori europeni își vor cere „banii înapoi”, va fi și mai greu ca Uniunea să mai supraviețuiască.
