Taxa pe paragină și sprijinul pentru refacerea fațadelor, în dezbatere la Primăria Timișoara

98

Proprietarii care nu își îngrijesc fațadele clădirilor vor plăti, din nou, taxa pe paragină. La schimb, Primăria Timișoara, pregătește un program de sprijin pentru cei care nu au fonduri pentru a-și reabilita clădirile. Înainte de a pune în aplicare aceste două proiecte, timișorenii au ocazia să își spună părerea sau să aducă modificări.

Ei sunt invitați la o dezbatere publică pe marginea propunerilor: ”Proiect de hotărâre pentru aprobarea Procedurii cadru privind majorarea impozitului pe clădirile neîngrijite / degradate situate în intravilan” și ”Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru aplicarea Programului de sprijin financiar pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zonele prioritare de intervenție din Municipiul Timișoara”. Dezbaterea on-line va avea loc în 08.06.2021, ora 1700. Pentru transmiterea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la proiectele de hotărâri supuse dezbaterii, cetățenii interesați se pot adresa în scris Direcţiei Secretariat General – Serviciul Administraţie Locală, sau in format electronic, la adresa: camelia.crisan@primariatm.ro., până la data de 07.06.2021, ora 12.00.

Persoanele care doresc să participe și online la dezbatere, vor anunța până cel târziu la data de 07.06.2021, ora 12.00, intenția de participare și totodată, vor transmite opiniile pe care urmează să le pună în discuție, la adresa de e-mail de mai sus, unde vor preciza: numele, numărul de telefon, adresa de e-mail pentru trimiterea invitației online prin care vor accesa întâlnirea de pe platforma online. Totul despre cele două proiecte și cum ar putea ele ajuta Timișoara să fie la înălțime în anul 2023, aflați în numărul tipărit al ziarului Banatul azi, joi, 3 iunie.

Participanţii la dezbatere care se înscriu la cuvânt îşi vor susţine punctele de vedere exclusiv pe marginea proiectelor de hotărâri aflate pe ordinea de zi. Durata limită de exprimare a punctelor de vedere este de (3 ) trei minute pentru fiecare participant.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.