ACS Judo Phoenix Timișoara organizează astăzi o demonstratie de JUDO, în Sala Polivalentă a comunei Dumbrăvița, începând cu ora 19,00. Vor evolua pe tatami peste 200 de judoka între 3 și 60 de ani, membri ai cluburilor sportive timișorene: ACS JUDO PHOENIX, ACS PROMOTRICA si ACS SENTOKI.
Cu acest prilej, ACS JUDO PHOENIX dorește să anunțe deschiderea unei noi secții de judo, care va funcționa în sala polivalentă din Dumbrăvița. Sub motto-ul „JUDO FOR CHILDREN & JUDO FOR THE WORLD”, clubul își propune să contribuie la construirea unei societăți mai bune, cu educarea tinerei generații prin sport, mișcare și mai ales prin JUDO.
Medici pediatri germani și români afirmă, în publicații de specialitate că: „Jocurile și activitățile motrice bazate pe JUDO în comparație cu celelalte arte marțiale, ajută cel mai mult la dezvoltarea copiilor, începand cu vârsta de 3 ani. Îmbunătățește reflexele și reacțiile fizice și psihice, dezvoltă concentrarea, îmbunatățește și consolidează încrederea în sine. JUDO este sportul ideal pentru copii.”
Președintele ACS JUDO PHOENIX, Laurențiu Jurcă afirmă: „Copilăria este oglinda care reflectă în viața de mai târziu, primele imagini și mișcări”.