Documentarul „Cum am trăit într-o pădure”, realizat de Dite Dinesz (TVR Timişoara) în cadrul seriei „Izolaţi în România”, a fost desemnat „cel mai bun dintre cei buni” la gala Prix CIRCOM a European Association of Regional Television, organizaţie care reuneşte 376 de staţii de televiziune din 38 de ţări şi premiază anual cele mai bune producţii ale acestora.
Este prima dată când o producţie românească obţine marele premiu la gala Prix CIRCOM.
„E greu să crezi atunci când eşti într-o pădure, când ţi-e frig sau teamă că nu mai întâlneşti oameni, că va veni o zi ca aceasta… cu aplauze din toată Europa, cu dovada că oamenii noştri din munţi au multe de spus, că vieţile lor nu au trecut în zadar, în tăcere, în păduri”, a transmis într-un comunicat Dite Dinesz. „Sunt izolaţi în munţi, sunt încă acolo, dar astăzi, le mulţumim că prin povestea lor au adus România alături de marile televiziuni publice. E rândul României să le răspundă, să nu-i uite! Ei încă ne aşteaptă să înţelegem sensul vieţii, aşa cum l-au trăit ei într-o pădure”.
Filmul TVR „Cum am trăit într-o pădure” a intrat în finală alături de alte 10 producţii din Norvegia, Franţa, Cehia, Marea Britanie, Irlanda şi Olanda, câştigătoare la cele 11 categorii din concurs: Documentare, Divertisment şi dramă, Jurnalism de investigaţie, Minorităţi în societate, Cel mai original şi inovator program, Muzică şi arte, Programe de ştiri, Video-jurnalism, Europa, Reportaje de ştiri, Tinere talente – Young Onscreen Talent, premiu oferit de TVR în memoria jurnalistei şi profesoarei de jurnalism Vanda Condurache de la TVR Iaşi, o figura marcantă în cadrul CIRCOM.
Documentarul „Cum am trăit într-o pădure” va putea fi urmărit la TVR 1 pe 22 mai, de la ora 21.00.
Difuzat în cadrul seriei „Izolaţi în România”, filmul e rezumatul a cinci ani de căutări, regăsiri a sensului omului, aşa cum e înţeles el dincolo de munţi, în case mici cu un pat şi o masă. „E un film de pădure, în care nu auzi decât copaci, păsări şi câte un om umblând pe poteci cu gândurile sale”, după cum povesteşte realizatoarea Dite Dinesz. E despre cei care trăiesc singuri în câte un cătun. Povestea lor a fost spusă prima dată în 2006, iar de cinci ani e din nou prezentă pe TVR 1, în seria „Izolaţi în România”. Echipa care a realizat filmul este formată din Marius Danci – imagine, Constantin Buţă – montaj, Dite Dinesz – realizator.