Asociația de promovarea și dezvoltarea turismului în județul Timiș redeschide un obicei recent adoptat de călătorii prin satele noastre. Este vorba de masa luată într-o comunitate cu produse locale ce nu sunt foarte sofisticate și provin chiar din gospodăriile locale.
Delia Barbu, din postura de director executiv al APDT Timiș, dă asigurări că au fost luate în vedere toate măsurile de siguranță sanitară și nu sunt motive de îngrijorare. „Brunch, fluștuc sau doar gustare. Nu contează cum le spuneți! Experiențele complexe, care adună în jurul aromelor locale prieteni și povești, reîncep în județul Timiș din luna iunie.
Proiectul Banat Brunch, demarat în urmă cu doi ani în regiune, își propune dezvoltarea și promovarea turismului rural, a tradițiilor și culturii bănățene prin intermediul gastronomiei.
Evenimentele organizate în cadrul proiectului ne permit să prezentăm satele unor vizitatori urmărind ca aceștia să înțeleagă importanța consumului de mâncare locală și a alimentelor care nu călătoresc, să aprecieze valoarea resurselor locale, sa considere zona rurală din România ca alternativă de concediu tip slow travel, să se deplaseze pe jos, cu bicicleta sau cu căruța/cai.
Alături de partenerii noștri din Asociația My Transilvania considerăm că anumite elemente de patrimoniu imaterial, așa cum este cultura gastronomică, pot ajuta la păstrarea aspectelor pozitive din tradițiile rurale și pot deschide perspectiva pentru o reinterpretare creativă a celor care nu mai sunt contemporane. Evenimentele de cultură gastronomică nu au un scop patrimonial, ci încearcă să susțină dezvoltarea zonelor rurale prin promovarea produselor, rețetelor și a culturii locale.
De asemenea, evenimentele promovate folosesc bucătăria locală ca teaser și atracție, cu scopul de a crea și dezvolta alternative economice pentru locuitorii din sate prin intermediul turismului sustenabil. Practic, ne dorim ca, în urma colaborării cu noi în cadrul Banat Brunch, aceștia să-și dezvolte mici oferte turistice (ex. ture de căruța, mic dejun la stână, degustări, vizite în sat, activități în gospodării locale); să-și dezvolte producția de alimente și să devină potențiali furnizori locali pentru pensiuni sau restaurante din zonele lor, sau – prin producția de artizanat și/sau meșteșuguri sub brand local – să continue tradiția și să le promoveze la evenimentele noastre sau la magazine din regiune.
Aceste alternative au menirea să ajute la păstrarea peisajului cultural prin practicarea agriculturii la scară redusă de către localnici, să oprească pierderea diversității de soiuri locale pentru diferite produse, dar și să dezvolte turismul în regiune și chiar să oprească mutarea populației spre oraș sau alte țări”, a explicat Delia Barbu.
Programul Banat Brunch 2021:
1. La Sărbătoarea trandafirilor, Curtea – 5 iunie
2. Unde crește Laleaua Pestriță, Berini – 12 iunie
3. La Șură, Dumbrava – 13 iunie
4. În gospodărie la Tanti Emilia, Coșteiu de Sus – 19 iunie
5. În grădină, pe deal, Pietroasa – 26 iunie
6. La stâna La fântână, Margina – 3 iulie
7. La căsuțe, Groși – 17 iulie
8. La Castel, Rudna – 7 august
9. La stâna La fântână, Margina – 21 august
10. La Casa Ferch, Deta – 28 august
11.La căsuțe, Groși – 4 septembrie
12.La Șură, Dumbrava – 11 septembrie
13.În gospodărie la Tanti Emilia, Coșteiu de Sus – 25 septembrie