0.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Conferință Train2Validate organizată de UPT

Facultatea de Științe ale Comunicării din Universitatea Politehnica Timișoara organizează prima conferință din cadrul proiectului european Train2Validate, dedicată programelor de formare a validatorilor și facilitatorilor easy-to-read (E2R) din Europa. Conferința intitulată The Status of Training Programs for Validators and Facilitators in Europe (Situația programelor de formare a validatorilor și facilitatorilor în Europa) are ca scop diseminarea principalelor rezultate obținute în urma completării unui chestionar adresat validatorilor și facilitatorilor de materiale E2R din cele 5 tări participante la proiect (Germania, Italia, România, Slovenia și Spania), precum și prezentarea tendințelor actuale în domeniul incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități intelectuale și al accesibilității informației, de către specialiști în domeniu din Austria, Belgia, Germania, Italia și Suedia.

Informațiile esențiale obținute în urma prelucrării celor 337 chestionare și analiza comparativă a altor profesii din sfera E2R și a accesibilității informației constituie punctul de pornire pentru identificarea competențelor necesare validatorilor și facilitatorilor, dezvoltarea unui curriculum adecvat, elaborarea și validarea unor resurse educaționale specifice și certificarea profesională a calificărilor de validator și facilitator de materiale E2R.
Conferința va avea loc în data de 26 mai 2021, pe platforma Zoom. Pentru participare, se va completa formularul de înscriere disponibil aici:
https://docs.google.com/forms/d/1fEwnRv_g-GoqtoexoT-cMl-9rB8RIM7Q8Qsqs00nHhI/viewform?edit_requested=true .

Participarea este gratuită și toți participanții vor primi un Certificat de participare.

Programul conferinței este disponibil pe site-ul https://plenainclusionmadrid.org/train2validate/ .

Proiectul Train2Validate este implementat de un consorțiu format din 7 parteneri din 5 țări membre ale Uniunii Europene, sub coordonarea ONG-ului spaniol Plena Inclusión Madrid. Plena Inclusión Madrid, un ONG din Spania care promovează creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități intelectuale sau de dezvoltare, coordonează acest proiect în care mai participă 6 parteneri din 5 țări membre UE:
universitățile Internationale Hochschule SDI München (Germania), Scuola Superiore per Mediatori Linguistici Pisa (Italia) și Politehnica Timișoara (România), care oferă programe de studii în domeniul traducerii și interpretării, ONG-ul Zavod RISA (Slovenia), militant pentru drepturile persoanelor cu dizabilitîți intelectuale, ONG-ul Fundația Professional (Romania), promotor al învățării pe tot parcursul vieții și al incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități, și Asociația Europeană de Calificare și Certificare ECQA (Austria), care oferă certificare profesională internațională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :