2.1 C
Timișoara
marți 24 decembrie 2024

Ziua de 9 Mai, o sărbătoare cu patru semnificații VIDEO

În centrul Timișoarei, la orele dimineții, a început forfota: ostași, membri ai fanfarei militare dar și tineri cu drapele naționale. Ici-colo se mai vedea și câte un steag al Uniunii Europene.

O împletire de motive de sărbătoare: Independența de Stat a României și aniversarea Europei Unite. Dar sunt și alte motive. Tot astăzi, se împlinesc 76 de ani de când armatele aliate au pus capăt celei de a doua conflagrații mondiale în Europa. Germania nazistă a trebuit să accepte înfrângerea prin capitularea Berlinului.

Piața Libertății din Timișoara și-a recăpătat, azi, una din vechile ei funcții, cea de loc de desfășurare a paradelor civile și militare, după cum era și denumirea veche: Paradeplatz, „Piața de Paradă”. Ofical nu se mai numește astfel, dar, în fapt, de câțiva ani aici se desfășoară diverse evenimente oficiale.

Totul a început la ora fixată cu alinierea Companiei de onoare a Garnizoanei Timișoara și prezentarea onorului către autoritățile locale. După trecerea în revistă a trupelor a fost intonat imnul Uniunii Europene, cunoscuta „Odă a Bucuriei”, și imnul național al românilor.

Sigur că nu se poate vorbi de o sărbătoare fără componenta ei religioasă. A fost oficiat un serviciu religios pentru amintirea celor ce nu mai sunt printre noi și care au luptat pentru țară.

Rând pe rând oficialitățile au scos în evidență importanța evenimentului de azi. Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a accentuat faptul că noi ca națiune suntem europeni mult înainte ca acest lucru să fie admis în mod explicit de către restul europenilor.

Primarul Dominic Fritz de asemenea a asemuit orașul nostru cu un continent în miniatură. Cei ce au luptat cu 30 de ani în urmă pentru libertatea urbei, iar mai apoi a țării nu au fost uitați.

Europarlamentarul Maria Grapini a mai adăugat un element la multipla sărbătoare. A adus aminte celor ce nu au știut până acum că tot azi este și Ziua Portului Național.

Excelența Sa, Ralf Krautkrämer, consul general a Germaniei la Timișoara a adus un salut călduros al țării sale către timișoreni scoțând în evidență multiplele contacte de cele mai felurite feluri, dar mai cu seamă de natură economică dintre oamenii de afaceri germani și cei români.

La finalul scurtului program oficial cei mai tineri artiști au interpretat din suflet piese muzicale de mare măiestrie pentru a cinsti ziua de azi.

Dar dacă partea oficială s-a terminat mult prea repede, tot orașul va fi azi în sărbătoare. În diferite locuri de mare afluență vor fi concerte, crosuri sau simple momente de veselie cu prietenii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„Crăciun pentru toți copiii” – un dar cultural pentru copiii din Freidorf

Peste 50 de copii au participat la „Crăciunul pentru toți”, un eveniment dedicat integrării sociale prin cultură. Acesta a fost organizat de Primăria Timișoara...

Crăciunul este izvorul speranței noastre

Iubiți Frați și Surori în Cristos, De Crăciun se împlinește un vis ancestral al omului. În adâncul sufletului fiecărui om există dorința de a-l întâlni...

Citește și :