Mai multe persoane riscă amenzi după ce au participat la petrecere de Paşte, organizată pe malul lacului Văliug. Imaginile au apărut pe internet şi se poate vedea, clar, că niciunul din cei prezenţi la chef nu respectă niciun fel de restricţii.
În urma imaginilor apărute pe reţelele de socializare, poliţiştii din Caraş-Severi s-au autosesizat şi încearcă să îi identifice. Foarte probabil şi organizatorul petrecerii va fi amendat.
„În urma difuzării imaginilor respective polițiștii s-au sesizat din oficiu și urmează să aplice administratorul operatorului economic respectiv sancțiunile prevăzute de normele legale în vigoare. Facem precizarea că, anterior acestor zile de sărbătoare, administratorul a fost instruit, sub semnătură, cu privire la normele legale și regulile care trebuie respectate. Totodată, în zilele de sâmbătă și duminică polițiștii au verificat locația respectivă, la momentul controlului nefiind constatate nereguli. Polițiștii fac verificări și pentru identificarea persoanelor care dansează fără a respecta măsurile de protecție”, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin.
Locul în care a avut loc petrecerea este unul dintre cele mai căutate în timpul verii, fiind situat pe un ponton în „buza” lacului Văliug.
Mda… NU se va întâmpla nimic. Locația aparține primarului Reșiței și patronul ”Montebanato”, este un ponton de distracție pe malul lacului Văliug. Ioan Popa e membru PNL prieten bun cu fostul ministru de interne Marcel Vela și președintele CJ Caraș-Severin Romeo Dunca.