2.1 C
Timișoara
marți 24 decembrie 2024

SIF Banat Crișana l-a reales pe Bogdan Drăgoi în fruntea societății. Acesta este fiul generalului în rezervă Dan Drăgoi și a fost, timp de trei luni, ministru de finanțe

Consiliul de Administraţie al SIF Banat Crişana (SIF1), societate cu 1,25 miliarde de lei capitalizare, l-a reales în funcţia de preşedinte pentru un mandat pe următorii patru ani, din 25 aprilie 2021 şi până la 25 aprilie 2025, pe fostul ministru de finanţe Bogdan Drăgoi. El este fiul generalului în rezervă Dan Drăgoi, fost secretar de stat în Ministerul Industriilor în guvernele Roman şi Stolojan.

Vicepreşedinte al SIF1 a fost desemnat Radu Răzvan Străuţ, potrivit unui raport publicat luni dimineaţă la bursa de la Bucureşti. Consiliul a luat aceste decizii pe 25 aprilie 2021.

“Consiliul de administraţie a reales pe dl Bogdan-Alexandru Drăgoi în funcţia de Director General şi pe dl Radu-Răzvan Străuţ în funcţia de Director General Adjunct, delegându-le conducerea societăţii în conformitate cu prevederile art. 143 din Legea nr. 31/1990, urmând ca aceştia să îşi exercite atribuţiile aferente funcţiei de Director General, respectiv de Director General Adjunct numai după obţinerea deciziei de autorizare emisă de A.S.F”.

Ieri acţionarii au votat repartizarea a 92 mil. lei din rezultatul net al anului 2020 la alte rezerve, ca surse proprii de finanţare.

Din vara anului 2015 încoace, SIF Banat Crişana este condusă de Bogdan Drăgoi în calitate de director general (CEO) care ocupă şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie. Drăgoi, 41 de ani, a primit în 2017 un nou mandat la cârma societăţii.

Fost ministru al finanţelor din februarie 2012 şi până în mai 2012, Bogdan Drăgoi a fost anterior secretar de stat în MFP (ianuarie 2009 – februarie 2012), dar şi în perioada septembrie 2006 – noiembrie 2007.

Potrivit CV-ului publicat pe site-ul SIF1, Bogdan Drăgoi şi-a început cariera profesională în ianuarie 2002 ca analist de afaceri la Inquam Limited UK. El a absolvit Universitatea Tufts –  Massachusetts.

Sursa: www.zf.ro

Alte subiecte :

Un tânăr de 18 ani a făcut accident cu mașina. Pasagerul din dreapta a ajuns la spital

Un tânăr de 18 ani a făcut accident cu mașina. Tânărul șofer mergea spre Lugoj, când a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe...

„Crăciun pentru toți copiii” – un dar cultural pentru copiii din Freidorf

Peste 50 de copii au participat la „Crăciunul pentru toți”, un eveniment dedicat integrării sociale prin cultură. Acesta a fost organizat de Primăria Timișoara...

Citește și :