1.1 C
Timișoara
marți 24 decembrie 2024

Doar 6 paturi libere la Terapie Intensivă! Spitalele modulare stau închise!

Ziua 395 a pandemiei. 1.531 de pacienţi cu COVID se zbat între viaţă şi moarte în secţiile de Terapie Intensivă din toată ţara. Un record. Mai sunt doar 6 locuri libere în toată ţara. Alţi peste 600 de bolnavi aşteaptă în unităţile de primiri urgenţă să prindă un loc în spital.

Secţia de la Spitalul de Ortopedie Foişor s-a umplut. La două zile după ce pacienţii de acolo au fost externaţi forţat, ministrul Sănătăţii şi prim ministrul se înghesuie să dea declaraţii în acelaşi timp, căutând un vinovat. Altul.

Secţia externă a spitalului Victor Babeş din Pipera e goală

A fost inaugurată cu mare fast, doar că e de nefolosit pentru pacienţii COVID în stare gravă: paturile nu sunt dotate cu oxigen. Din august şi până în ianuarie, aici au fost funcţionale 100 de paturi. Au fost internaţi doar pacienţi cu forme uşoare ale bolii. Iar personalul medical a fost detaşat de la Spitalul Victor Babeş şi din cabinetele şcolare

Ioan Imbri, fost manager Spitalul Victor Babeş: Noi am discutat că ar trebui, pentru că au început să apară cazurile severe. A trecut şi prin consiliul Primăriei, a fost şi aprobată treaba asta. Să se amenajeze şi să se introducă circuit de gaze, de oxigen. Nu s-a montat. Spitalele încă nu au primit bugetul.

Nici spitalul din Bucureștii Noi, cu 350 de paturi, nu primeşte pacienţi.

Spitalul de 13 milioane de euro de la Lețcani, funcțional doar 4 luni

Inaugurat… de două ori, după luni de întârzieri, Spitalul de la Leţcani a funcţionat doar patru luni. Spitalul modular a costat 13 milioane de euro şi ar fi trebuit să aibă o capacitate de 256 de paturi, dintre care 103 la Terapie Intensivă. Jumătate s-au pierdut pe drum.

În data de 13 ianuarie pacienții care erau internați la Leţcani erau transferaţi în oraș. Spitalul urma să fie închis doar pentru cinci zile pentru igienizare. Se discuta totuși și despre unele probleme tehnice, printre care și faptul că erau temperaturi extrem de scăzute afară și în unele saloane era frig. Au trecut de atunci două luni, iar spitalul a rămas în continuare cu lacătul pe ușă, așa se face că acum 110 paturi, dintre care 40 de Terapie Intensivă zac acum încă nefolosite. Nici n-a fost închis bine că în spital a început să… plouă.

Între timp, un raport al Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii a găsit peste 30 de nereguli la spitalul modular, inclusiv la instalaţia electrică. Autorităţile promit că săptămâna viitoare va fi redeschis. Între timp, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi a fost adus un TIR mobil de ATI cu o capacitate de 12 paturi. E plin.

Şi la Cluj a fost amenajat un spaţiu special pentru bolnavii de COVID chiar în Sala Polivalentă. În iulie, s-a renunţat la el, iar paturile au fost donate Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Spitale modulare construite special pentru pandemie au fost ridicate şi în alte oraşe din ţară. Unele funcţionează şi preiau din povara cazurilor grave. De exemplu, cel de la Spitalul Judeţean din Braşov, cel din Timişoara sau cel din curtea Spitalului Elias din Capitală.
Sursa: observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :