Un al doilea poliţist a fost arestat preventiv pentru că ar fi fost implicat în tâlhăria comisă în oraşul Pâncota, în noiembrie anul trecut, când a fost furată suma de 300.000 de euro dintr-un seif aflat în casa unei femei care fusese imobilizată în locuinţă.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie calificată faţă de un agent din cadrul Poliţiei Oraşului Pâncota.
„Din probatoriul administrat până la acest moment a rezultat că inculpatul a oferit ajutor altor trei inculpaţi, care, în data de 22.11.2020, prin întrebuinţarea de ameninţări, au sustras de la o persoana vătămată o importantă sumă de bani. Inculpatul a fost prezentat Judecătoriei Ineu cu propunere de arestare preventivă, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus faţă de acesta luarea măsurii arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale a inculpaţilor”, au transmis procurorii.
În 5 martie, un poliţist şi alţi trei suspecţi au fost reţinuţi în legătură cu furtul sumei de 300.000 de euro. Reţinerile au avut loc după ce poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad au efectuat cinci percheziţii domiciliare.
„Poliţiştii de investigaţii criminale, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi al poliţiştilor criminalişti, au pus în aplicare cinci mandate de percheziţie domiciliară, la imobilele a patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 33 de ani, din municipiul Arad şi comuna Şiria. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că doi dintre cei în cauză ar fi pătruns, în noaptea de 21 spre 22 noiembrie 2020, într-o locuinţă din localitatea Pâncota, de unde, în urma imobilizării victimei, ar fi sustras, dintr-un seif, 300.000 de euro, iar ceilalţi doi, unul fiind agent de poliţie în cadrul Poliţiei oraşului Pâncota, ar fi asigurat ieşirea din imobil”, preciza, la acea dată, IPJ Arad.
Conform sursei citate, în urma percheziţiilor, au fost ridicate bunuri cu valoare probatorie, iar la domiciliul unuia dintre suspecţi au fost găsite 22.380 de ţigarete, marcate necorespunzător, susceptibile a proveni din contrabandă, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Poliţistul şi cei trei suspecţi reţinuţi în urmă cu o lună primiseră ulterior mandate de arestare preventivă.
În noiembrie 2020, poliţiştii arădeni au început o anchetă după ce aproximativ 300.000 de euro ar fi fost furaţi dintr-un seif aflat în casa unei femei de 87 de ani, din localitatea Pâncota. Victima relatase că o persoană mascată a intrat peste ea în locuinţă şi a agresat-o până a spus unde ţine banii.