Un primar PSD a petrecut cu lăutarii în stradă, în miez de noapte

147

Imagini revoltătoare cu un primar PSD, care petrece în miez de noapte, cu lăutari, fără să țină cont de restricțiile anti-COVID în vigoare. Cosmin Morega, edilul municipiulu Motru, din județul Gorj, s-a flancat cu lăutari și a petrecut pe stradă, fără mască de protecție.

În octombrie 2020, primarul din Motru s-a făcut remarcat după ce a primit cadou un SUV Jaguar „cu fundă”, de la unchiul său, fostul prefect de Gorj Dan Ilie Morega.

„DRAGUL MEU COSMIN , Te cunosc de când erai mic ca un om foarte harnic, inteligent, cu dragoste de oameni, iar mai târziu ai avut ambiții de a face studii, de a te perfecționa, ajungând un tânăr foarte bine pregătit, cu inițiative, gospodar, harnic și ți-a plăcut totdeauna ca la locul de muncă să fii exemplu personal și un bun organizator și manager.

As vrea să cunoască cei care vor citi acest mesaj că eu sunt un OM foarte pretențios, principial și cu foarte multe rezultate și obiective realizate în toate localitățile din Gorj și nu numai. M-am regăsit în tine și vreau să îți spun că te iubesc ca pe un fiu al meu, dovadă că pe Facebook te-am și trecut ca fiu al meu”, scria Morega.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.