Legea care îi scapă de închisoare pe cei inculpați pentru evaziune fiscală dacă prejudiciul este până la 100.000 de euro și dacă îl achită integral a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Actul normativ a fost inițiat de fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu – ”Mitralieră” (foto) și a fost declarat constituțional de Curtea Constituțională în februarie.
Legea a fost sesizată la CCR de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, de Guvernul României şi de Avocatul Poporului. Curtea a decis că legea este constituţională.
Potrivit legii, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat, ori compensări datorate bugetului general consolidat.
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă asocierea în vederea săvârşirii acestor fapte.
De asemenea, „constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, sau cu amendă, următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:
- ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
- omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
- evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale sau evidenţierea altor operaţiuni fictive;
- alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau alte mijloace de stocare a datelor;
- executarea de evidenţe contabile duble, folosind înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;
- sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă sau declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;
- substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală”.
În cazul săvârşirii unor astfel de infracţiuni de evaziune fiscală, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă.