Într-o povestire de a sa, Faulkner îl făcea să rostească pe unul dintre personaje următoarea propoziție: „Adevărul nu se confundă întotdeauna cu dreptatea”. Dialogul continua cu un tâlc anume, marele scriitor american elogiind, în esență, literatura de calitate.
Numai că, din nefericire, textul de față nu are nicio treabă, cum veți constata, cu poveștile citite cu nesaț în vremuri apăsătoare, ci, vai nouă!, cu politicienii locali, puși să ne facă, teoretic, viața mai bună și mai liniștită. Nici una, nici alta, deocamdată!
La nici două săptămâni de la publicarea unui text în care mă arătam neplăcut surprins de torpoarea care i-a cuprins, în plină iarnă!, pe primarul Dominic Fritz, respectiv pe președintele CJT Alin Nica, iată că apariția scandalului carantinării Timișoarei ne arată că cei doi lideri politici nu au altă treabă prin ogradă decât să joace pe cartea populismului grețos.
Vorba aceea, când nu ai realizări de niciun fel la butonieră, apeși cu viclenie pedala exprimărilor revanșarde și pline de smâcul retoricii ieftine și păguboase.
Primo: dl primar Fritz se abține, cu grația bebicului ascuns sub fusta mămicii, să voteze în favoarea carantinării Timișoarei, deși a clamat mereu necesitatea acestei măsuri, din rațiuni sanitare. Dacă ar fi fost posibil să-i mai tragă de limbă pe domnii Adenauer și Kohl, adormiți întru Domnul cu multă vreme în urmă, Dominic ar fi aflat că un lider politic se legitimează, înainte de toate, prin bărbăție și risc asumat. Mă tem că nu a făcut-o, deși măcar pe cel căruia i-a fost consilier personal, e vorba de un fost președinte al Germaniei, trebuia să-l chestioneze pe tema asta. La nici 40 de ani, nu strică să înveți anumite lucruri de la alții, pentru care trecerea prin politica adevărată s-ar fi putut să fi însemnat ceva. Nu a făcut-o și — cu toate că poziția sa legată de carantinarea Timișoarei era, pe fond, corectă — a mai pierdut o bună ocazie de a-și păstra electoratul aproape.
Cât despre dl Nica, liderul de la județ, prima constatare ar fi aceea că, din motive evident electorale, deși alegeri locale se vor mai ține abia peste trei ani, dumnealui devine, pe zi ce trece, un apostol feroce al bănățenismului, și când e cazul, și, mai ales, atunci când nu prea e cazul! Declarația sa, cum că în ’89 s-a murit, prin Timișoara, pentru libertate și că, atențiune dragi mitici!, în fapt, arafați vechi și noi, vremurile se pot repeta ușor dacă ne dați cu carantina în cap à la longue, denotă o emasculare mai degrabă tristă, decât amuzantă, în raport cu realitățile din teren.
Între timp, „si dă-i si luptă”, că doar asta așteptam, noi, votanții, de la ei. În războiul celor doi prinți ai vrajbei fără noimă s-au aruncat, scoțând jar pe guri, pe partea useristă domnii Raoul Trifan și Nicu Fălcoi, iar, pe socacul liberal, domnii Pirtea și Ben Oni Ardelean. Politicienii menționați, cu excepția lui Trifan, sunt veșnici reprezentanți ai Timișului în parlament, acolo unde n-au mișcat un capăt de ață pentru dezvoltarea palpabilă a regiunii. Au găsit acum prilejul potrivit să-și scuipe vorbele de duh și să pupe cu evlavie icoanele politice pe care le reprezintă fiecare.
Carantina va trece, suntem cu toții conștienți de asta, mai cu voia Domnului, mai datorită vaccinarii masive a populației.
Ce nu va trece prea ușor, însă, e pâcla groasă din capetele liderilor administrației locale, votați de timișeni și de timișoreni tocmai din pricina uriașei așteptări că USR și PNL nu va fi aceeași mizerie ca PSD-ul condus în Timiș de figuri schimonosite și impotente politic precum Grindeanu și Simonis.
Dacă domnii Fritz și Nica, laolaltă cu pescuitorii în ape tulburi de prin partidele pe care le reprezintă, nu au de gând să se trezească din mlaștina trăncănelii de doi bani în care s-au afundat și să se apuce, în sfârșit, de treabă, atunci finalul e previzibil. Amândoi vor primi, mai curând de cât se așteaptă, de la votanții lor, exact ce merită: cartonașul roșu pentru impotență și impostură!
