155 de noi cazuri de coronavirus au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, în judeţul Timiş, din peste 500 de teste. Cele mai multe, 111 sunt în Timişoara. Din nefericire, patru persoane au pierdut lupta cu noul virus, în vreme ce alte 61 sunt internate pe secţiile de ATI din judeţ.
Astăzi, conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, rata de infectare la o mie de locuitori, în judetul Timis, este 5,97, iar în Timişoara este de 8,21. Alte 46 de localităţi din judeţ au rata de infectare de peste 3 la mia de locuitori, iar 24 sunt cu o incidenţă de 1,5 cazuri la mia de locuitori, în ultimele 14 zile.
La nivel naţional, alte 3.743 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, în urma a doar 13.552 de teste, ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de peste 27%. Bilanțul a ajuns la 900.858 de îmbolnăviri, potrivit datelor furnizate luni de Grupul de Comunicare Strategică.
În ultima zi au murit alte 60 de persoane, în timp ce la terapie intensivă sunt internați 1.339 de pacienți, fiind atins astfel un nou record.