Luna februarie a adus o serie de alegeri în țările din Balcanii de Vest, importante nu doar la nivelul calculelor și al pariului sondajelor, cât prin mesajul pe care îl dau cu privire la opțiunile mai noi ale populației și, probabil, cu țintă mai lungă, spre modificările treptate ale peisajului politic din regiune. Lista scurtă include alegerile parlamentare anticipate din Kosovo, derulate în 14 februarie, apoi moțiunea de cenzură împotriva guvernului sloven, în 16, alegeri locale (reluate) în câteva localități foarte importante din Bosnia, în 21 februarie, și o recentă „opțiune” parlamentară în Macedonia de Nord, aflată în plin „clocot politic”. În orizontul apropiat, deopotrivă al politicienilor, dar și/mai ales al analiștilor stau parlamentarele din Muntenegru, desfășurate în august 2020, atunci când Partidul Democratic al Socialiștilor, condus de Milo Dukanovic și aflat la putere de aproape trei decenii a trebuit să recunoască victoria opoziției, grupată într-o coaliție ideologic imposibilă, însă constituită spre a schimba regimul din țară. La probabilul „adăpost” al epidemiei globale, politicienii s-au concentrat mai mult pe problemele domestice, identificând căi către putere sau noi argumente spre a o păstra. Regula în zonă era aceea de a vota cu aceleași forțe politice, cimentând acaparea și abuzul de putere într-o convingere aproape universal asumată cu privire la inutilitatea schimbării. Reformele au loc (prea) încet, rezultatele stau mai mult în așteptare decât în realitatea palpabilă, iar milioane de oameni au luat drumul străinătății așteptând minunea unei renașteri autentice și votând împotriva așteptărilor de acasă. Ce îi unește pe toți aceștia? Prizonieratul în etnicitate, în conflictul înghețat al anilor ’90, care a oprit focul, dar se autoalimentează din neajunsurile zilnice și dintr-o legislație rămasă captivă acelor ani, cu amenințările și precauțiile de rigoare. Pasul către identitatea civică, apoi, de aici, spre reconciliere și reconstrucție este cu mult mai dificil decât îl preconizaseră savante întruniri politice sau diplomatice, iar amintirea conflictelor, departe de a se stinge, mocnește și trimite scântei oricui se amăgește cu eficiența trecerii timpului. Dimpotrivă, seria nesfârșită de neimpliniri, amânări, conflicte locale, pe fondul unor crize europene sau chiar globale, au permis perpetuarea stării de insatisfacție și a dificultății de a defini o agendă politică reală. Trauma pierderii este atât de profundă încât cerințe, oricât de firești, precum stabilitatea instituțională sau politici în educație, se dovedesc teste sisifice, nefăcând decât să scoată la lumină temele nesoluționate ale anilor ’90.

Kosovo
Greu de spus ce este cu Kosovo. E un stat, o creatură politică, un dizident? Oricum, un factor politic de instabilitate grefat pe revendicări istorice și religioase de dincolo de puterile contemporane de analiză rațională. Se află la al treilea set de alegeri parlamentare în ultimii patru ani. Pentru un legislativ de 120 de locuri s-au înscris 26 de formațiuni politice, care au în spate și mai multe „variante” de interpretare a trecutului, în special a celui recent, dar și a prezentului. Vecinătatea cu Serbia conferă legitimitate și aură de putere unui număr de foști lideri militari care s-au instalat la conducerea partidelor și promit, promit, promit. Se adaugă minoritățile (!) și geopolitica. Și, atunci când nicio soluție nu mai pare fezabilă, se amintește „năzuința” unirii cu Albania spre a accede (pe acest drum) spre Europa (EU) și NATO. Și se deplânge, desigur, retragerea comunității internaționale pe ai cărei umeri sperau să se sprijine pe termen lung.

Fostul președinte Hasim Taci a ajuns la Haga, unde i s-a confirmat acuzarea, fiind acum în plin proces privitor la implicarea sa în crime de război. Iar în absența forței sale de coagulare, partidul de opoziție Vetevendosje a câștigat detașat alegerile anticipate, cu 48,16%, față de partidele tradiționale, DPK, 17,35%, respectiv LDK, 13,08%. În fapt, politicieni aflați în funcții încă de pe vremea lui Miloșevici mențin același teme și ambiții. În ultimii ani, guvernele s-au succedat la putere aparent pe motive de corupție în gestionarea banului public, practic în baza declarațiilor din dosarul „normalizării” relațiilor cu Serbia, adică prin acceptarea sau refuzul ferm al propunerilor comunității internaționale. Recentele alegeri, cu tot rezultatul lor fără tagadă, s-au scăldat din nou în calcule mărunte. Prin lege, 10 mandate revin formațiunilor sârbe, iar 10 grupurilor minoritare: roma, ashkali, egipteni, bosniaci, turci și gorani. Iar fabula spune că sârbii au recomandat alegătorilor să-i susțină pe minoritari acolo unde locurile lor erau, cumva, sigure, pentru a avea o mai mare pondere în viitorul legislativ. Este, desigur, ciudat cum comunități fără roma au votat romanii sau cum în localități cu populație ashkali redusă au fost obținute sute de voturi. În orice caz, Albin Kurti, liderul formațiunii învingătoare, a anunțat că „nu va căuta răzbunări, ci justiție”, în condițiile în care el însuși are o suspendare pentru trei ani din funcția de premier pentru folosirea de gaze lacrimogene în incinta legisltivului.

Cu cea mai ridicată încredere în mecanismul alegerilor, kosovarii au ales schimbarea. Greu de spus încotro se vor îndrepta, mai ales că declarațiile de campanie exced cu mult capacitatea reală a guvernului de a oferi politici publice. Iar tema relațiilor cu Serbia este mai în lockdown decât orice țară din lume.

Slovenia
În 16 februarie, Parlamentul de la Ljubljana s-a întrunit pentru a dezbate și vota a doua moțiune de cenzură din 2021, împotriva guvernului conservator condus de Janez Jansa. Ca și prima dată, epidemia i-a ajutat pe mulți aleși să stea acasă, bolnavi sau declarați astfel, neputându-se obține numărul de 46 de voturi necesare pentru demiterea executivului. Acum s-au prezentat doar 53 de parlamentari din 90, șapte au votat impotrivă, șase voturi au fost declarate invalide. Oficial, opoziția reclamă deficitara gestionare a crizei sanitare. De îndată ce încep dezbaterile, unii își amintesc de buna colaborare a premierului cu vecinul de la Budapesta, transferând problema pandemică într-una de opțiune între autoritarism și democrație, iar de aici, pe scurtătură, către naționalism. Este clar că zilele guvernului sunt limitate, după cum și mai clar este că Jansa a învățat mecanismele de protejare a puterii, cu orice preț. Nu mai suntem în arena disputelor politice sau ideologice, ci în laboratorul tehnic al numărării voturilor valide. După ce ne consumăm energia în analize metafizice, ajungem obosiți în fața temei majore a Europei Centrale: ocupați și folosiți sute de ani, dorim păstrarea, conservarea, perpetuarea. Pentru unii este vorba despre putere, pentru alții, despre argumente, narațiuni, iluzii și idealuri. Teoretic, toate se adună sub umbrela națională și aici se îmbracă în hainele de gală ale Istoriei, cu majusculă. În fața acestui tip de apărare, exigențe precum statul de drept sau legislația achizițiilor publice par glume de spus pe coridor, în pauze. Iar Istoria nu prea obișnuiește să ia pauză!

Bosnia și Herțegovina
Alegeri locale anulate, revendicări, memoria războiului și bucuria victoriilor de moment fac parte din arsenalul zilnic al știrilor bosniace. În scopul implementării Acordurilor de la Dayton și a menținerii păcii în zonă, au fost create, de către comunitatea internațională, o serie de norme ce pretindeau a da fiecărui grup etnic o felie de putere pe care să și-o gestioneze cu alegătorii proprii. Cu toate neajunsurile de rigoare, pentru epoca respectivă și sub șocul evenimentelor din teatrele de război, precauțiile erau obligatorii. Dar toate acestea trebuiau să aibă, dacă nu o dată limită prestabilită, măcar un set de criterii a căror îndeplinire să impună modificarea cadrului legislativ și, mai mult, a filosofiei constituționale care l-a întemeiat. În esență, din cauza conflictului, au fost definite trei grupuri importante: sârbii, croații și bosniacii, adică musulmanii bosniaci. Lor le-au fost desenate scheme de împărțire a puterii, a instituțiilor, a școlilor și a tuturor cheilor de control social. În problemele cruciale ale gestiunii politice au fost inventate drepturile de veto pentru aceste grupuri, pentru a se asigura că foștii inamici nu vor lua decizii unii împotriva celorlalți fără ca aceștia să se poată apăra. Cinstit și moral. Dar timpul a trecut, migrațiile și chiar dinamica socială firească au modificat structura societății și au închis cele trei grupuri în revendicări și stereotipuri. A fost nevoie de 14 luni pentru a se constitui guvernul central, în vreme ce Federația Croato-Musulmană este în continuare lipsită de executiv, la doi ani după alegerile parlamentare. Avem, așadar, o țară neguvernabilă.

Alegerile locale din Srebrenița si Doboj, desfășurate în noiembrie 2020, dar anulate pentru voturi multiple, cu acte de identitate false și semnături contrafăcute, au fost reluate duminică, 21 februarie, sub presiunea bosniacilor că le vor boicota. Ei acuză formațiunile sârbe de generarea ilegalităților cu scopul de a-și menține primarii în posturi, dincolo de votul popular. Mai contează, astfel, prezentarea la vot? Mai poate crede cetățeanul de rând în eficiența participării sale politice sau în ceva din întreaga literatură a democrației? La aceste frământări de adaugă tema diasporei, care, desigur, votează aproape inversul votului de acasă. Pentru a putea soluționa cauza, se lucrează atât la crearea de întârzieri și disfuncționalități ale votului prin corespondență, cât mai ales la o legislație care să interzică exercitarea dreptului de vot pentru cei ce nu mai locuiesc în țară, indiferent dacă au plecat definitiv sau numai pentru un scurt timp. Încă nu avem rezultate definitive valide, ci un șir lung de acuze și suspiciuni. De câștigat are doar criteriul etnic, cu stângăciile și interdicțiile care le presupune.

Macedonia de Nord
Dacă tot au trecut prin urechile acului, atât cu invitația de a începe negocierile, cât mai ales cu alegerile legislative anticipate, macedonenii s-au lovit de veto-ul bulgar și au decis, cu deosebită înțelepciune, să-și creeze și probleme proprii. Recenta inițiativă parlamentară vine din partea unui partid albanez, mic, dar asociat la guvernare, inițiativă îmbrățișată de aproape toată suflarea legislativă: actele de identitate să includă, deocamdată opțional, și etnia, nu doar cetățenia. Cum Macedonia a experimentat deliciile unui război civil în 2001 și se află, oricum, la confluența unor rute văzute și nevăzute ale naționalismului endemic, propunerea vine exact la timp spre a inflama disensiunile și a pune în pericol reformele realizate recent cu eforturi greu de imaginat. Dar în Balcanii de Vest, nicio mâncare (politică) nu are gust dacă se oprește la nivel civic, fără un pic de condiment etnic, religios sau măcar mitic spre a revigora suflul statuilor și al controverselor fără sorți de soluționare!

Așadar, alegeri?
Milo Dukanovici a fost premier al Muntenegrului 14 ani și președinte alți șase (din 30 de ani de istorie), conducând Partidul Democratic al Socialiștilor încă de la înființare. A fost învins anul trecut de o coaliție fără sorți de supraviețuire. În Kosovo, vechii comandanți de oști au fost dați la o parte de o opoziție minată atât de disensiunile de pe scena partidelor, cât și de suspiciuni de corupție și alianțe nefirești, cu minoritarii din țară sau cu politicieni din Serbia. Actualul învingător a fost demis anul trecut după doar 51 de zile de mandat pentru bănuiala că ar aduce un suflu civic, insuficient de patriotic în viața publică. Bosnia nu poate depăși criteriul etnic pentru că e înscris atât în legislație cât și în sânge. După decenii de speranțe și tranziții, neputința și deprimarea aduc vechii demoni în joc pentru că nimic nu a putut să-i scoată din imaginarul social. Iar alegerile din regiune re-devin un simplu pretext pentru declamarea aceluiași refren!