Asociația Municipiilor din România solicită Ministerului Educației Naționale și Ministerului Finanțelor Publice să respecte legislația în vigoare privind asigurarea finanțării transportului elevilor în interiorul municipiilor /orașelor de la bugetul de stat, se arată într-un comunicat de presă al AMR.
„Conform unui proiect de ordonanță de urgență, inițiat de MEN, se intenționează modificarea Legii educației naționale nr. 1/2011, astfel încât NU se va asigura finanțarea transportului local al elevilor (în interiorul municipiilor/orașelor) din bugetul de stat, transferând aceasta obligație autorităților locale”, transmite AMR.
Primarii de municipii susțin că modificarea legislației, după adoptarea bugetului de stat care prevede sumele destinate autorităților locale, va duce la „dezechilibre bugetare”.
„Aprobarea acestei ordonanțe de către Guvernul României, prin care se încearcă modificare legislației privind finanțarea de la bugetul de stat a transportului elevilor, prin OUG, după aprobarea bugetului în Parlament, este de natură să creeze dezechilibre bugetare pe care municipiile nu le pot asigura din surse proprii, punând în pericol chiar funcționarea eficientă a sistemului de învățământ preuniversitar la nivel național. Totodată se încalcă unul din principiile autonomiei locale conform căruia nu se pot transfera responsabilități către autoritățile locale fără asigurarea sursei de finanțare.”, mai transmit primarii, într-un comunicat semnat de președintele AMR, Emil Boc.
Ministerul Educaţiei propune într-un proiect de ordonanţă, lansat în dezbatere publică pe 5 martie, gratuitate pentru elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat, cu vârsta de până la 26 de ani, la serviciile publice de transport local rutier, transport naval, transport cu metroul, precum şi transport feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.