Prima zi de carantină a fost un adevărat coșmar pentru șoferii care au intrat în Timișoara dimineața și au ieșit din oraș după-masa. Coloanele de mașini s-au întins pe mulți kilometri, iar conducătorii auto nemulțumiți au umplut rețelele sociale de fotografii cu cozile în care și-au petrecut timpul.
Cum era de așteptat, pe Calea Lugojului s-a circulat în coloană. Sute de mașini au fost filmate în timp ce se îndreptau spre Timișora. Aceeași situație a fost și între orașul de pe Bega și Dumbrăvița. Chiar și spre Sânmihaiu Român, comună care nu se află în carantină, coada de autoturisme s-a întins pe mai mulți kilometri. Șoferii spun că au mers în coloană încă dinainte de podul din cartierul Freidorf și că așa au ținut-o până în Utvin!
„Trafic de Valea Prahovei la ieșirile din Timișoara! Am parcurs 300 de metri în aproape o oră, totul pentru a arata o declarație pe care puteam scrie orice, pleca și veni oriunde! Nu fac politică, nu mă interesează și nici nu țin partea vreunui partid, dar nu pot să nu remarc, încă o dată, cât de cretini și idioți sunt cei care au decis acest lucru! La ce și cui folosește?!”, a scris un șofer nervos, pe Facebook.
Polițiștii au pus filtre pe drumurile ce duc spre Timișoara și verifică fiecare mașină. De asemenea, sunt echipe mobile care opresc șoferii și în Timișoara, în mai multe puncte din oraș. Pietonii pot fi ceva mai relaxați, pentru că nu prea sunt luați la întrebări de oamenii legii.