Medicul care s-a ocupat de Adi Bărar: „E ca la ruleta rusească. Atunci când l-a lovit, era glonţul letal!”

131

Adi Bărar a ajuns la Spitalul Judeţean în 25 februarie, infectat cu SARS-Cov-2. Deşi a primit cele mai bune tratamente, medicii n-au putut să-i salveze viaţa. Medicul Dorel Săndesc, şeful secţiei ATI de la Spitalul Judeţean din Timişoara, a explicat pentru Adevărul ce s-a întâmplat cu Adi Bărar.

„A fost un mare om, o mare personalitate a culturii româneşti, un om reprezentativ pentru comunitatea timişoreană, care a fost răpus de infecţia COVID. Asta l-a răpus pe Adi Bărar. O infecţie severă care i-a afectat într-un procent foarte mare plămânii. Şi apoi, aşa cum se întâmplă în aceste forme grave, au fost afectate pe rând şi alte organe, până când s-a ajuns la acest deznodământ nefericit. În ciuda unui tratament complex, în care s-au făcut tehnici de menţinere a funcţiilor vitale, medicaţie complexă, îngrijiri atente, din păcate bătălia a fost pierdută. Asta ne umple sufletul de durere şi de revoltă, vedem de atâta timp prea multe victime, prea multă suferinţă, determinate şi de prostia şi nebunia umană care a dus la atitudini inadecvate la mulţi oameni şi la acest număr atât de mare de victime“, a declarat Dorel Săndesc.

Medicul timişorean are un mesaj extrem de dur pentru cei care iau pandemia în derâdere.

„Toţi avem şi alte afecţiuni, la o anumită vârstă. Nu asta a fost factorul decisiv la moartea lui Adi Bărar. A venit cu o stare de sănătate totuşi bună era un om super activ, creativ, cu un tonus bun, dar severitatea acestei boli nu ţine cont. Am văzut mulţi tineri, atleţi, sportivi, au fost răpuşi de boală. Dacă atunci când te-a nimerit era glonţul pe ţeavă, nu ai nicio şansă. E ca şi ruleta rusească. Atunci când l-a lovit pe Adi, era glonţul letal!  Îi invit pe toţi cei care contestă severitatea bolii, care ard măşti în pieţe publice, să vină voluntari la ATI. Îi aşteptăm. Şi dacă ei se cred atât de tari, să lucreze fără măşti. Să vadă realitatea. Realitatea nu e cea din cifre şi numărul de teste, toate sunt variabile, realitatea e aici, la ATI. Suntem cu toate paturile ocupate cu oameni gravi, alţii ocupă imediat patul când eliberat prin ameliorare sau deces. Din păcate, oamenii nu cunosc realitatea. Îşi creează ei propria bulă şi cred în ea. E ciudat Într-un război clasic, oamenii ştiu că este război. Sunt alături de cei de pe front. Acum suntem într-un alt timp de război şi mulţi dintre cetăţeni ignoră acest lucru“, a mai spus Săndesc, citat de sursa amintită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.