O șoferiță de 20 de ani dintr-o comună din județul Suceava a fost amendată după ce a fost surprinsă plimbând patru minori care se țineau de barele metalice exterioare ale mașinii, potrivit Monitorul de Suceava. Imaginile au apărut pe rețelele de socializare și au atras atenția polițiștilor.
„În urma apariției în spațiul public a unor fotografii care prezentau un autoturism care transporta pe barele metalice situate pe părțile laterale ale caroseriei 4 minori, polițiștii s-au autosesizat și au efectuat verificări în regim de urgență stabilind că mașina a fost condusa pe raza comunei Zvoriștea de către o femeie de 20 de ani, din localitate. Aceasta a preluat-o pe sora sa de la școală și pe alți trei colegi, la plecarea de pe loc pe barele metalice exterioare poziționându-se alți 4 minori. Femeia a rulat în acest fel câțiva zeci de metri, ulterior oprind vehiculul și solicitându-le celor 4 minori să coboare”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
Femeia care a condus mașina a fost audiată, ca și părinții minorilor implicați, iar la final s-au dat și sancțiuni. ”Părinții copiilor au fost avertizați și instruiți cu privire la pericolele generate de acest tip de comportament, iar șoferița de 20 de ani a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.160 lei pentru încălcarea legislației rutiere, respectiv pentru transportul persoanelor în afara caroseriei, art. 148 din OUG 195/2002 republicată. Totodată, se continuă verificările și cu privire la alte aspecte privind punerea în pericol a vieții sau sănătății minorilor respectivi, urmând a fi atrasă răspunderea contravențională sau penală, în funcție de rezultatele cercetărilor”, precizează sursa citată.