Un tânăr a murit după ce s-a aruncat în gol, de pe acoperişul unui cămin din sectorul 3 al Capitalei, după 3 ore de discuţii cu negociatorii, transmite Mediafax. Acesta a primit îngrijiri medicale la faţa locului, dar medicii i-au declarat decesul.
Motivele pentru care a recurs la acest gest nu sunt cunoscute, deşi negociatorii au stat cu el câteva ore. Dacă exista o mică fărâmă ca persoana să-și dorească să fie salvată acționam, spune maiorul ISU Adrian Dinu despre tânărul care s-a aruncat de pe un bloc din Capitală.
„A repetat că se aruncă dacă noi calăm scara și dacă noi încercăm vreo procedură de forță. Nu putem vorbi de un eșec. Suntem profesioniști. Dacă exista o mică fărâmă ca persoana să-și dorească să fie salvată ca noi să simțim că puteam să acționăm, acționam”, spune maiorul Adrian Dinu din cadrul ISU București.
Conform acestuia, nu au putut fi amplasate pernele pneumatice din cauza gardurilor și copacilor din jurul blocului.
Doar patru perne pneumatice sunt în dotarea inspectoratelor pentru situații de urgență la nivel național, ceea ce „este inadmisibil”, a declarat, în urmă cu două săptămâni, ministrul de Interne, Lucian Bode.