Dezinsecţie de urgenţă… la finalul lunii mai

369

Autorităţile locale din Timişoara promit că oraşul nu se va umple de ţânţari sau alte insecte pentru că operaţiunile de deratizare vor începe la finalul acestei luni. Asta pentru că de la Bucureşti, de la Ministerul Sănătăţii, s-a impus dezinsecţia de urgenţă împotriva virusului Zika.

Astfel de operaţiuni sunt mai mult decât necesare în contextul în care virusul mult temut este o ameninţare, iar în oraşul de pe Bega nu s-a făcut dezinsecţie de doi ani.

Acum, Primăria Timişoara este pe punctul de a semna un contract cu o firmă care să facă aceste operaţiuni timp de patru luni. Preţul? 100.000 de euro.

„În privinţa contractului pentru dezinsecţie, procedura se află în faza de depunere de contestaţii. Această perioadă se încheie în 23 mai la ora 24:00. Dacă nu se depun contestaţii, contractul se va semna imediat. Până la finalul lunii se vor începe operaţiunile de stropire”, transmite Primăria Timişoara.

Problema este că în 2014, atunci când s-a organizat licitaţia pentru acordarea serviciului pe 4 ani, una dintre firme a depus contestaţie. Deşi Consiliul pentru Soluţionarea Contestaţiilor a dat iniţial câştig de cauză municipalităţii, societatea privată a mers mai departe şi s-a adresat instanţei. Acum procesul se desfăşoară la Tribunalul Bucureşti şi nu s-a soluţionat încă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.