Meteorologii se așteaptă ca ultima săptămână din februarie să aducă temperaturi mai ridicate și precipitații mai puține decât în mod obișnuit. În martie, temperaturile vor fi apropiate de mediile multianuale, potrivit estimării ANM.
În săptămâna 22 februarie-1 martie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în zonele montane.
Pentru săptămâna 01-08 martie, temperaturile medii ale aerului vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, local ușor mai coborâte în sudest și la munte.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane din jumătatea vestică a țării.
Pentru săptămâna 08-15 martie, meteorologii estimează că temperatura medie va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Nivelul de precipitații va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, posibil ușor deficitar în regiunile extracarpatice și la munte.
Pentru ultima săptămână a intervalului prognozat, 15-22 martie, valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Și cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână, dar este posibil să plouă mai mult local, în regiunile nordice.