Patru noi fluxuri de vaccinare destinate exclusiv vaccinării profesorilor în Timișoara

114

În Timișoara vor fi deschise patru fluxuri de vaccinare destinate în exclusivitate imunizării anti-COVID a profesorilor.

Potrivit Direcției de Sănătate Publică, începând din 24 februarie, la Casa Tineretului, vor fi deschise trei fluxuri de vaccinare cu serul AstraZeneca și unul pentru imunizare cu serul Pfizer

„Pentru imunizarea exclusiv a cadrelor didactice din județul Timiș, din data de 24 februarie a.c. vor deveni funcționale 4 fluxuri de vaccinare (3 fluxuri – AstraZeneca și 1 flux-Pfizer) în cadrul Casei Tineretului, Str. Arieș, nr. 19. Acest lucru a fost posibil cu implicarea Inspectoratului Școlar Județean Timiș, a Primăriei Municipiului Timișoara, a Consiliului Județean Timiș și a mediului universitar din Timiș”, transmite DSP Timiș.