Pedepse mai aspre pentru violența împotriva copiilor. Se poate ajunge la închisoare pe viață

49

Violența împotriva minorilor ar putea fi pedepsită mult mai aspru în România. Filmările care au apărut în ultima perioadă în spațiul public, cu adulți care lovesc brutal minori sau manifestă acte de o cruzime teribilă, readuc în discuție pedepsele pe care acești agresori le primesc. Un proiect de lege propune chiar închisoare pe viață pentru cei care își îndreaptă furia asupra minorilor.

Propunerea legislativă vrea să modifice legea în vigoare, astfel încât vinovații să petreacă mai mult timp după gratii. Astfel, pentru fapte care produc leziuni traumatice, iar minorul cu vârsta cuprinsă între 10 și 15 ani are nevoie de îngrijiri medicale de până la 30 de zile, se propune închisoare de la 2 la 5 ani. Dacă minorul are până în 10 ani, pedepsele sunt între 3 și 8 ani de închisoare.

Dacă situația este mai gravă și copilul are nevoie de până la 90 de zile de îngrijiri medicale, și pedepsele ar trebui să fie mai aspre, potrivit acestei propuneri legislative, cu atât mai mult cu cât victima, un copil, nu are puterea de a se apăra în fața unui adult. Între 5 și 10 ani de detenție, dacă victima are între 10 și 15 ani. Între 7 și 12 ani de închisoare dacă minorul căzut victimă are până în 10 ani. O altă modificare importantă spune că nu va fi posibilă împăcarea părților, dacă victima nu are 14 ani împliniți. În prezent, legea prevede între 6 luni și 5 ani de închisoare sau amendă.

Dacă un adult lovește un minor și îi produce o infirmitate, o leziune traumatică, un prejudiciu estetic grav și permanent sau îi pune în pericol viața, legea s-ar putea modifica astfel încât vinovatul să primească între 10 și 20 de ani de închisoare. Pentru minori de 10-15 ani, închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi sau închisoare pe viață. Dacă minorul are sub 10 ani, între 12 și 25 de ani sau chiar închisoare pe viață. Ar putea fi interzisă împăcarea părților în astfel de situații, indiferent de vârsta minorului. În prezent, legea prevede între 3 și 10 ani de închisoare.

În situația în care lovirile adultului duc la decesul copilului, proiectul propune între 15 și 20 de ani de închisoare, dacă minorul are între 10 și 15 ani. Dacă e mai mic, pedeapsa ar putea ajunge până la 25 de ani sau chiar detenție pe viață.

Propunerea legislativă a fost depusă recent la Senat și urmează să fie dezbătuta în comisiile de specialitate.

sursa – digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.