Peste 100 de mineri de la Exploatarea Minieră Livezeni din judeţul Hunedoara refuză să iasă din subteran, nemulţumiţi că salariile din această lună fi plătite cu întârziere. Este vorba de muncitorii din schimburile I şi II, dar există informaţii că şi schimbul III, care a intrat la lucru aseară va rămâne în mină.
În urma unui protocol semnat cu sindicatele, ieri, când a avut loc un alt protest spontan la Mina Livezeni, cei 4.000 de mineri îşi vor încasa banii pe 26 februarie, iar în următoarele trei luni vor fi plătiţi de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă. Administratorul special de la Complexul Energetic Hunedoara, Cristian Roşu, a declarat că s-a ajuns în această situaţie şi pentru că în ultima lună societatea a rămas fără mai bine de jumătate din fondul de salarii pentru că nu mai beneficiază de ajutorul de stat pentru Mina Lonea.