Statisticile arată că, în medie, în Europa, una din zece femei este diagnosticată cu o formă de cancer de sân. În România, anual, peste 9000 de femei sunt înregistrate ca având o afecțiune oncologică la nivelul sânilor. De altfel, cancerul de sân reprezintă a doua cauză de mortalitate în bolile neoplazice. Specialiștii spun că, dacă acestă boală este depistată în stadiul incipient, poate fi tratată, iar pacienta complet vindecată.
Una dintre metodele de investigație imagistică, ce scoate în evidență cel mai bine eventualele leziuni, este RMN-ul de sân. Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș din Timișoara realizează asemenea investigații imagistice de înaltă performanță cu ajutorul unui aparat de Rezonanță Magnetică Nucleară.
“Durata de execuție a investigației este între 25 și 40 de minute, timp în care pacienta nu are voie să se miște. După realizarea investigației nu există niciun fel de restricții. Frecvența cu care se poate realiza examenul RMN este impusă de patologie. Trebuie spus că nu există niciun fel de iradiere, spre deosebire de alte investigații imagistice, de exemplu cele cu radiație ionizantă”, spune Vasile Iacobescu, asist șef Laborator de Imagistică Medicală la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara.
RMN-ul (IRM) de sân este o investigație non invazivă și reprezintă cea mai avansată procedură de analiză imagistică a sânului. Rezultatul acestei testări, corelat cu o mamografie, duce la depistarea cu o acuratețe de peste 95 la sută a cancerului de sân. “Deosebirea, față de o mamografie în care întreg sânul este pus pe o singură imagine, este că aici avem la fiecare 4 mm o altă imagine, o altă poză, și ne ajută să facem diferența, la fiecare nivel, asupra patologiei și a unor posibile leziuni. Ne dă o imagine de ansamblu, mai complexă. Cele două investigații, mamografia și RMN-ul de sân, sunt complementare. Mai trebuie spus că, spre deosebire de RMN, mamografia se recomandă la paciente a căror vârstă este mai mare de 40 de ani, și asta din cauza dozei de radiații la care este expus sânul investigat”, spune Vasile Iacobescu.
Investigația realizată cu ajutorul RMN-ul poate duce la detectarea leziunilor de peste 4 milimetri pe baza imaginilor rezultate în urma scanării sânului. Depistarea precoce a cancerului de sân permite începerea cât mai rapidă a tratamentului, astfel încât boala să fie vindecată înainte de a se răspândi la alte organe.
“RMN-ul de sân este încă un pas pe care îl facem în dezvoltarea unui centru imagistic ultramodern care va deveni, în viitor, parte componentă a ceea ce dorim să realizăm la Spitalul Victor Babeș, un centru de performanță în diagnostic oncologic. În urmă cu câteva luni anunțam posibilitatea realizării unor investigații imagistice de tip RMN la copii prin folosirea unui soft dedicat. De altfel, spațiul în care se găsește aparatul de rezonanță magnetică este unul prietenos, cu desene 3D, unic în țară. Acum, odată cu sosirea antenei pentru screening-ul de sân, am trecut la nivelul următor. De altfel, neoplaziile de sân duc, dacă nu sunt depistate în stadiul incipient, la posibilitatea apariției unor metastaze pulmonare”, spune șef lucr. dr Diana Manolescu, director medical Spitalul de Boli Infecțioase.