Administrația Timișoarei muncește la proiectul de buget pe anul acesta. Se așteaptă aprobarea bugetului național și abia apoi va fi votat cel local. Totuși, primarul urbei spune că pornim cu un handicap din start, pentru că există datorii și creanțe de 100 de milioane de lei. Acestea reprezintă 10% din bugetul orașului.
„Pornim la drum cu un minus pe care trebuie să îl depășim în acest an. De ce există această sumă mare? Bugetul de anul trecut a fost iresponsabil și, contrar prevederilor legale bugetare, supraevaluat. Veniturile au fost supraestimate la începutul anului. Deși Timișoara are, de obicei, 800 de milioane de lei venituri, s-a estimat anul trecut 1,4 miliarde de lei venituri, dar suma a fost fantezistă. Încasările primăriei până la finalul anului 2020 au fost de 765 de milioane de lei. Deci jumătate din ce s-a estimat să se realizeze. Cheltuielile angajate au fost cu mult peste posibilitățile de plată ale municipiului. S-au angajat prea multe cheltuieli și s-au început multe lucrări, pentru care nu au existat venituri”, a explicat Dominic Fritz.
Pentru cele mai multe proiecte, administrația Fritz încearcă să obțină bani de la Guvern sau de la Uniunea Europeană. Sunt însă multe lucrări începute și pentru care, spune edilul-șef, acum nu sunt bani.