Un copac a căzut, joi, peste un autoturism în care se aflau doi soți cu doi copii și care circula pe DN 17, în localitatea Iacobeni din județul Suceava. Bărbatul și copiii au reușit să iasă din mașină, însă femeia a rămas încercerată, iar echipajele de intervenție fac manevre de resuscitare.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, incidentul a avut loc pe DN 17, în zona localităţii Iacobeni, unde un copac a căzut peste o maşină aflată în trafic, în care se afla o familie cu doi copii.
Reprezentantul ISU a precizat că bărbatul şi cei doi copii au reușit să iasă din autoturism, fără să fie răniți, dar femeia a rămas încarcerată, iar la fața locului au intervenit pompierii militari și au reușit să o scoată. La fața locului se află și două ambulanțe, iar cadrele medicale îcearcă să o resusciteze pe femeie.
Pentru unele zone din judeţul Suceava meteorologii au emis avertizări cod portocaliu de vânt puternic. Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava spune însă că nu este clar dacă arborele s-a prăbușit din cauza vântului puternic.