Cu trei zile înainte de redeschiderea școlilor, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, face un apel către primari să încerce să „rezerve” mijloace de transport pentru elevi, având în vedere că posibilitatea de infectare este foarte crescută pe parcursul transportului.
„Folosesc această ocazie pentru a face un apel la comunităţile locale, care partajează responsabilitatea împreună cu şcoala în ceea ce priveşte transportul şcolar. Ştim foarte bine că posibilitatea de infectare este foarte crescută tocmai pe parcursul transportului. Dacă la transportul local nu avem competenţe directe – deşi o să facem apel către autorităţile locale pentru ca, spre exemplu, pe modele de bună practică, să încercăm să rezervăm mijloace de transport pentru elevi. Lucrul acesta s-a făcut în alte state – este sigur că transportul şcolar intră sub responsabilitatea şcolii sau a autorităţilor locale”, a spus ministrul, într-o videoconferință cu inspectorii școlari.
El a spus că „trebuie luate măsuri de precauţie, astfel încât transportul elevilor să nu constituie un factor important de transmitere a noului coronavirus”.