După 6 ianuarie, de fapt, din noaptea de 6 spre 7 ianuarie, ca urmare a „invadării” Capitoliului, când marii electori l-au ales pe Joe Biden preşedinte, şi mai ales după 20 ianuarie, când Joe Biden va depune jurământul, în SUA nu se mai poate, nu se va mai putea vorbi de fraudarea alegerilor. Şi nici în ţările partenere ale SUA, cum e România. Începând din 20 ianuarie, Joe Biden va deveni şi comandantul-şef al armatei americane şi va fi apărat de aceasta, care este de departe cea mai puternică şi mai bine dotată armată din lume.

Dacă instituţiile americane, FBI, Securitatea Internă, tribunalele statelor, Curtea Supremă, Congresul (Senatul + Camera Reprezentanţilor), au considerat că alegerile din 3 noiembrie 2020 nu au fost fraudate, asta înseamnă că, după standardele actuale în America, alegerile nu au fost fraudate. Şi poate că doar Donald Trump, care venea din afara partidelor (Republican şi Democrat), deşi a candidat pentru Partidul Republican, şi suporterii săi, ce-i drept, foarte numeroşi, au avut percepţia (subiectivă !) că alegerile le-au fost furate. Poate că lucrurile se întâmplă la fel în SUA de foarte multă vreme, fiindcă există un consens bipartizan: azi ne alegem noi, data viitoare vă alegeţi voi şi marea democraţie merge mai departe. „Pleacă ai noştri, vin ai noştri!” Sau, în franceză: „Je te tiens, tu me tiens par la barbichette!” („Eu te ţin, tu mă ţii de bărbuţă”). Aleşi republicani, senatori şi deputaţi, au votat „bipartizan” pentru alegerea lui Joe Biden în noaptea de 6 spre 7 ianuarie, iar în 13 ianuarie 2021 Camera Reprezentanţilor (şi 10 republicani) a votat „bipartizan” şi pentru al doilea impeachment (premieră istorică în SUA) al lui Donald Trump.

Pe scurt, legal, constituţional, Donald Trump a pierdut un eventual al doilea mandat, iar Joe Biden a fost ales preşedinte. Asta şi pentru că alegerile din SUA nu seamănă cu alegerile din vreo ţară europeană, iar votul popular pare să fie doar consultativ, nu decisiv, obligatoriu. Victoria veteranei democrate Nancy Pelosi prin a doua tentativă de impeachment votată în Cameră poate fi totuşi încă o victorie à la Pirus. Pentru că adânceşte învrăjbirea şi nu rezolvă nimic.

„Implozia unei naţiuni: tiranie digitală, insurecţie şi lege marţială” este un titlu de articol de pe site-ul Zerohedge din 14 ianuarie 2021 care rezumă situaţia la zi în SUA: „La asta am fost reduşi: suntem o gloată violentă. O naţiune aflată la un pas de legea marţială. O populaţie în arest la domiciliu. Un stat tehnocorporatist care îşi mânuieşte puterea pentru a imobiliza vaste întinderi ale ţării. Şi o Constituţie în zdrenţe. Ne trăim implozia pe numeroase fronturi, toate deodată. Asta se întâmplă când egoului, lăcomiei şi puterii li se îngăduie să treacă înaintea libertăţii, egalităţii şi justiţiei. Să o spunem clar, totuşi: aceasta nu este o revoluţie. Aceasta este o bombă cu ceas” (John Whitehead şi Nisha Whitehead — „A Nation imploding: digital tyranny, insurrection, and martial law”, rutherford.org, 12.01.2021)
Încotro se îndreaptă SUA? Pronosticul cel mai serios care se poate regăsi în toată presa cu simpatii pentru Rusia, dar şi în presa germană şi franceză, în cea americană alternativă, este secesiunea unor state americane. Adică dispariţia SUA ca mare putere globală. Încă un imperiu care şi-ar înceta existenţa după Uniunea Sovietică.

Legislatorii din Texas insistă în direcţia secesiunii statului lor (posibilitatea de a face secesiune a Texasului e înscrisă în Constituţie) de o SUA corporatistă („Corporaţia”), condusă de neomarxişti şi extremişti de stânga („comunişti”) care au fraudat alegerile din 3 noiembrie 2020. Alte state învecinate din Sud („Confederaţii”) şi-au anunţat intenţia de a se alătura Texasului. „Reprezentantul Texasului, Kyle Biedermann, într-o emisiune cu Chris Salcedo pe Newsmax TV de luni, 11 ianuarie 2021, şi-a prezentat proiectul de a salva Texasul de sub dominaţia marxiştilor democraţi care au furat puterea la Washington prin alegerile din 2020. Din moment ce comunismul e împotriva Constituţiei SUA, ar putea fi dificil pentru un tribunal să statueze împotriva unui exit al Texasului („Texit”)” (Jim Hoft — „Texas lawmakers consider secession over life under democrat marxism — several states interested in movement”, thegatewaypundit.com, 11.01.2021). Texit, după modelul Brexit, e o vocabulă din ce în ce mai folosită în comentariile din presa independentă americană.

Ruptura dintre republicanii din Sud şi din Centru şi democraţii „marxişti” de pe Coaste (Coasta de Est şi Coasta de Vest) se apropie de un maxim. Bernie G. Thompson, deputat democrat, şeful comisiei de securitate internă a Camerei Reprezentanţilor, i-a indicat pe senatorii republicani Ted Cruz (Texas) şi Josh Hawley (Montana) ca buni de pus pe o listă a celor care nu au voie să se urce într-un avion („terorişti interni”!) (Stephen Dinan — „Dem congressman suggests Cruz, Hawley be placed on non-fly list”, washingtontimes.com, 11.01.2021).

Deocamdată, marele subiect în toată lumea este suprimarea libertăţii de exprimare. Eliminarea preşedintelui american încă în funcţie, Donald Trump, de pe reţelele de socializare ale Big Tech — Twitter, Facebook, YouTube —, plus revista Forbes, şi alinierea pe aceeaşi poziţie a marilor companii americane şi vest-europene produce un val de proteste, inclusiv în zone ale presei de stânga. „Inchiziţie”, „stalinism”, „maoism”, „revoluţie culturală” (cancel culture…) sunt apostrofări la ordinea zilei. Google, Apple şi Amazon au blocat reţeaua alternativă Parler (un echivalent al Twitter). Pe lângă închiderea în case din cauza Covidului, se restrânge grav şi libertatea de exprimare. Twitter a blocat conturile a peste 70.000 de membri Qanon şi ale altor suporteri ai lui Donald Trump. Dar atât Twitter, cât şi alte acţiuni ale noilor tehnologii cad, se prăbuşesc pe bursele americane. Implozia democraţiilor e în curs. Tirania, ca şi comunismul, începe cu blocarea libertăţii de exprimare.
Constituţia americană, dar şi constituţiile europene, care cândva au pus la loc de cinste libertatea de exprimare, libertatea de circulaţie, de întrunire, de asociere, libertatea religioasă, liberul acces la educaţie, la sănătate, la muncă par să fie în zdrenţe sub noua dictatură OMS, o dictatură cu faţă sanitară. Dar ideea că puterea Americii dispare odată cu democraţia e, fără discuţie, greşită, catastrofistă. Puterea Americii, chiar divizată, poate foarte bine continua ca o oligarhie tehnocratică.