A început vaccinarea cu echipe mobile a persoanelor internate în centre rezidenţiale

42

În judeţul Timiş a început vaccinarea cu echipe mobile a persoanelor internate în centrele rezidenţiale, primii beneficiari fiind peste 300 de internaţi în şase centre de recuperare şi îngrijiri.

Prefectura Timiş a anunţat, joi, că echipele mobile se deplasează la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Găvojdia (151 beneficiari), Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Variaş (35 de beneficiari), la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică nr. 1 Lugoj (50 beneficiari), Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Lugoj (89 beneficiari), Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică nr. 2 Lugoj (61 beneficiari) şi la Centrul de Plasament pentru Copilul cu Dizabilităţi Recaş (27 beneficiari).

Pe de altă parte, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, în ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului s-au administrat 1.790 de vaccinuri anti-COVID, din care 840 în cadrul primei etape (din care 597 sunt doze de rapel), iar 950 de doze au fost administrate în cea de-a II-a etapă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.