Accident spectaculos la una din staţiile de carburanţi din Făget, unde un şofer a „reuşit” să se răstoarne cu maşina, chiar înainte de a intra în benzinărie, pentru a alimenta. A încercat acest lucru, deşi se urcase beat la volan.
Sosiţi la faţa locului, după apelul la 112 al celor care lucrează în benzinărie, poliţiştii au constatat că şoferul care a fost aproape de a provoca un accident şi mai grav avea o alcoolemie de peste 1 la mie! Din fericire, nimeni nu a fost rănit şi, în plus, şoferul a avut noroc că maşina s-a nu a lovit niciun alt autovehicul aflat în staţia de alimentare.
Bărbatul a fost dus la spital pentru investigaţii suplimentare şi pentru recoltarea de probe biologice şi, cel mai probabil, se va alege cu un dosar penal pentru conducere sub infleunţa alcoolului.