Dezastru complet la ACS Poli! Echipa e amenințată și cu depunctarea

1195

Ca și retrogradată, gruparea de pe Dan Păltinișanu riscă și o depunctare pentru neplata salariilor către un fotbalist, în speță Ianis Zicu.

Până miercuri clubul timișorean trebuie să îi plătească lui Ianis Zicu suma de 20.000 de euro. În caz contrar va fi depunctată de comisiile abilitate. Fiind greu de crezut că pot acoate această sumă într-un timp atât de scurt, ACS-ul riscă o depunctare de două puncte ceea ce ar pecetlui retrogradarea înaintea ultimelor 3 etape rămase de jucat din play-out.

Informația a fost confirmată de președintele clubului, Ioan Miculaș, după ce Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor îi dase câștig de cauză fotbalistului. Termenul acordat clubului pentru plata datoriilor este data de 18 mai.

”Trebuie să îi plătim 20.000 de euro până miercuri. I-am achitat o parte cu promisiunea că vom achita tot la finalul campionatului”, a declarat președintele grupării bănățene vizavi de contractul fotbalistului în vârstă de 32 de ani.

În aceste condiții Poli ar putea aborda meciul de duminică, contra Botoșaniului, din postura de codașă a clasamentului în cazul penalizării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.