Mai mulți presupuși traficanți de țigări s-au trezit, joi, cu mascații la ușă. Șase percheziții au efectuat polițiștii din Arad într-un dosar penal ce vizează săvârșirirea infracțiunii de contrabandă.
Totul a pornit după ce un bărbat a fost prins în flagrant, de polițiștii de la Rutieră, în timp ce transporta cu un autoturism pe raza municipiului Arad, în zona intrării pe drumul european E 68, cantitatea de 1.740 de pachete cu țigarete netimbrate, susceptibile a proveni din contrabandă.
„Țigaretele au fost indisponibilizate, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, fiind dispusă efectuarea a 6 percheziții domiciliare, 5 pe raza localității Nădlac și una în municipiului Arad. În urma perchezițiilor au fost descoperite și indisponibilizate, la unul din imobilele de pe raza orașului Nădlac, 247.620 de fire de țigarete (12.381 de pachete), timbrate necorespunzător cu timbru din Republica Moldova”, a transmis IPJ Arad.
Prejudiciul creat bugetului de stat se ridică la 150.000 de lei. Mai multe persoane au fost conduse la sediul poliției, în vederea audierii, cercetările fiind continuate pentru documentarea întregii activități infracționale.