După cum este cunoscut, postul de radio RFI România a difuzat acum câteva zile o dezbatre moderată de Ovidiu Nahoi referitoare la evaluarea plusurilor și a minusurilor din România ultimilor trei decenii. Nota bene, studiul de caz prezentat în continuare nu are drept scop formularea unui răspuns la întrebarea deosebit de tranșantă adresată de Ovidiu Nahoi participanților la această dezbatere: „Și dacă, totuși, am traversat cei mai buni 30 de ani din istoria României?”. Dimpotrivă, acest studiu de caz vizează doar evaluarea validității unor variabile macroeconomice utilizate și, mai ales, neutilizate de istoricul Bogdan Bucur, unul dintre participanții la dezbatere, pentru a-și argumenta opinia că ultimele trei decenii reprezintă „cea mai bună perioadă din istoria României”.
Mai întâi, Bogdan Bucur susține că la sfârșitul anului trecut, gradul de convergență dintre România și Uniunea Europeană (UE 27), estimat prin intermediul „salariului mediu”, era „de peste 60%”, cu toate că „la momentul începerii procesului de integrare europeană această convergență era de puțin peste 40%”. (1). Într-adevăr, datele din matricea prezentată în continuare reflectă faptul că nvelul mediu al cheltuielilor salariale totale per salariat (CS) din România, cuantificate în euro pps (euro pps este o unitate monetară care are aceeași putere de cumpărare în toate țările din UE) a crescut în perioada 1995 – 2019 de la 26% la 64,9% comparativ cu media UE 27.
Ceea ce înseamnă că România a înregistrat, în raport cu acest criteriu, cel mai mare „salt înainte” comparativ cu Bulgaria, Grecia, Polonia și Ungaria. În aceste circumstanțe, estimarea conform căreia nivelul CS din România reprezenta anul trecut „peste 60%” din media UE 27 este validă. În schimb, estimarea valorii din 1995 (anul de debut al procesului de integrare europeană) a aceleiași variabile ca fiind „puțin peste 40%” din media UE 27 nu este validă, deoarece în acel an nivelul acestei variabile era de doar 26% din media UE 27.
| Geo | CS (% din media UE 28) | ||
| 1995 | 2000 | 2019 | |
| Bulgaria | 28,1 | 27,3 | 51,2 |
| Grecia | 75,9 | 82,5 | 67,5 |
| Polonia | 45,0 | 54,4 | 71,4 |
| România | 26,0 | 30,0 | 64,9 |
| Ungaria | 47,9 | 49,9 | 57,2 |
CS – cheltuieli salariale totale per salariat estimate în euro pps. Sursa datelor: (2).
Pe de altă parte, interlocutorul lui Ovidiu Nahoi susține în același interviu că PIB-ul înregistrat de România în anul trecut a crescut cu 200% comparativ cu anul 1989 și cu 100% comparativ cu anul 2000. (1). Din păcate, însă, aceste estimări sunt complet nevalide, ca să spun așa! Astfel, dacă vom evalua dinamica creșterii economice din România ultimilor trei decenii folosind cel mai relevant indicator utilizat în asemenea evaluări: PIB-ul cuantificat în lei și prețuri constante, vom constata că valorea acestui indicator a fos de 507,615 miliarde lei în anul 1989, de 406.914 miliarde lei în anul 2000 și de 869.477 miliarde lei în anul trecut. (3).
Rezultă, deci, că valoarea acestui indicator a crescut în termeni reali cu 71,3% în perioada 1989 – 2019 și nu cu 200%, așa cum susține Bogdan Bucur! De ce? Pentru că nivelul creșterii economice din ultimile trei decenii a fost grevat negativ de recesiunea dramatică din perioada 1989 – 2000, atunci când PIB-ul a scăzut în România cu 19,8%! Din acest motiv, România a înregistrat în ultimile trei decenii o creșterea economică cu mult mai mică comparativ cu cea din perioada 2000 – 2019: 71,3% vs 113,7%. Drept urmare, datele privind creșterea economică utilizate de Bogdan Bucur pentru a-și argumenta opiniile (200% în perioada 1989 – 2000 și 100% în perioada 2000 – 2019) reprezintă de fapt o mistificare rudimentară a realității românești.
În sfârșit, Bogdan Bucur și-a formulat opiniile prezentate în dezbatere omițând cel mai important criteriu de evaluare a plusurilor și a minusurilor din ultimile trei decenii de istorie a României: situația demografică. Oare de ce? Pentru că așa cum rezultă din evaluarea prezentată în continuare, România a „beneficiat” în ultimile trei decenii de un declin demografic fără precedent istoric, un declin determinat de diminuarea dramatică a natalității și de migrația externă masivă a forței de muncă.
Drept urmare, populația României a scăzut de la 23,431 milioane locuitori în anul 1989, la 22,435 milioane locuitori în anul 2000, respectiv la 19,405 milioane locuitori în anul trecut! (3). În acest context de-a dreptul tragic, aserțiunea conform căreia perioada 1989 – 2019 ar trebui considerată „cea mai bună perioadă din istoria României” reprezintă, în opinia mea, doar o opinie „corectă politic” și nimic altceva…
Surse de date: