În urmă cu 31 de ani, la Timișoara se numărau deja în aceste zile victimele Revoluției. Peste 260 de persoane au căzut pradă rafalelor de gloanțe. 67 dintre ele nu au supraviețuit. În ciuda represaliilor, manifestanții au continuat să protesteze chiar în fața Comitetului Județean de Partid și în Piața Victoriei din oraș. Momentele acelea de teamă, de panică şi de înverşunare sunt retrăite acum de cei care au ieșit în stradă în urmă cu 31 de ani, în ciuda pericolului de a-și pierde viața.

Podul Decebal din Timișoara a fost scena unui sângeros atac al autorităților comuniste contra manifestanților de la Revoluția din 1989. Ovidiu Drăgănescu a fost acolo și a simțit sunetul puștilor descărcate asupra mulțimii înfuriate.

„M-am uitat peste clădirile din stânga, peste Bega, am văzut deja trasoare, se vedeau în centru, era clar că armata începuse să tragă cu muniție de război. Noroc că făcusem armata. Mulți dintre noi ne-am oprit, dar grosul coloanei a înaintat până a ajuns în fața plutonului, când s-a deschis focul. S-a deschis focul și au fost efectiv ciuruiți mai ales cei din primele rânduri”, povestește Ovidiu Drăgănescu.

Cei care au scăpat cu viață au fugit din fața plutonului care păzea podul și s-au regrupat în apropiere ca să mărșăluiască spre centrul orașului. În drumul lor, au întâlnit salvările și mașinile personale ale oamenilor care duceau răniții la spital.

„Cel mai tare m-au impresionat picioarele unei fetițe, care avea botine roșii, țin minte că și Dacia era roșie, 1300, picioarele sale de la genunchi în jos erau în afara portbagajului, se bălăngăneau în mersul mașinii și mi-am dat seama că fetița aceea, împușcată probabil, că nu a decedat până la urmă, probabil nu avea mai mult de 10-11 ani”, își amintește Ovidiu Drăgănescu.

Cu toate aceste imagini sângeroase la care au fost martori, manifestanții au continuat protestul în centrul orașului.

„Ceaușescu își ținea congresul în mijlocul lui noiembie în timp ce cădea Zidul Berlinului. Deci am considerat că trebuie să scăpăm și noi că nu o să rămână România o Coree de Nord a Europei de Est. Și am avut curaj, nu ne-a fost frică nici de moarte, inițial nici nu ne-am gândit că vor fi atât de criminali, încât să tragă cu gloanțe de război, dar chiar și după aceea am ieșit, chiar dacă am văzut că s-a tras”, spune Ovidiu Drăgănescu.

După acele momente sâgeroase, alt pod din oraș, cel din centru, era scena unui nou masacru pus la cale de autoritățile comuniste. Cei care au scăpat cu viață au fost arestați. Numai în trei zile, peste 450 de manifestanți au fost ridicați de miliție.

Fata salvată de o carte
„Era un haos în jurul meu nu știam ce se întâmplă. Am văzut și oameni răniți, pentru că am avut în casă un rănit la vremea respectivă, când au început să tragă. Mi se cam rupe sufletul, pentru că au fost și oameni sacrificați”. Sunt amintirile Corinei, care în 1989 era elevă în primul an de liceu. Locuia fix în centrul Timișoarei, locul în care manifestația începuse să ia amploare în dimineața zilei de 17 decembrie.

„Stăteam pe geam împreună cu familia să auzim, să vedem, să înțelegem, dacă se putea înțelege ceva, iar în clipa în care a început să se tragă, din fericire, noi nu eram pe geam. Geamul camerei noastre este chiar cu vedere spre Modex și spre balconul Operei și pur și simplu a intrat un glonte prin tocul de la geam și s-a oprit în bibliotecă, într-o carte. Cartea se numește Sâmburele, mie mi se pare că puțin e sugestivă chestia asta”, spune Corina Codreanu.

A păstrat până acum cartea și proiectilul care ar fi putut să îi rănească familia și se bucură că a scăpat cu viață.

„E o chestie pe care nu poți să o uiți, adică se trăgea cu mitraliere, erau TAB-uri între muzeu și blocul nostru, se zguduia blocul, pur și simplu a fost aiurea rău”, povestește Corina.

Familia ei a trecut peste spaimă, iar când un tânăr a fost împușcat chiar în fața casei, oamenii l-au luat să-l îngrijească în apartamentul lor.

„Noi am încercat să chemăm o salvare în toiul nopții, era împușcat în pulpa piciorului și am fost oarecum amenințați. În baza acelei amenințări, am hotărât să îl ținem peste noapte și să îi dăm drumul doar spre dimineață să plece acasă și cred că datorită acestui lucru el a scăpat și este viu și în prezent”, spune Corina Codreanu.

Timișorenii își amintesc până în ziua de azi de solidaritatea care apărea spontan printre oamenii care voiau să scape de Nicolae Ceaușescu. Brutăriile din oraș împărțeau pâine manifestanților care nu se lăsau trimiși acasă, în ciuda gloanțelor și a atmosferei apăsătoare de teamă.

„Noi eram la etajul 3 auzeai în pod că umblă oameni, se târăsc tot felul de lucruri, ăsta era zgomotul pe care îl percepeam noi, ce se întâmpla habar nu aveam!”, își amintește femeia.

Evenimentele din decembrie 89 rămân adânc întipărite în mintea celor care au văzut cum se schimbă istoria în fața lor. La 31 de ani de la căderea comunismului, oamenii caută în continuare explicații pentru tot ce s-a întâmplat.
Sursa: Digi24