O româncă şi iubitul ei italian sunt principalii suspecţi într-o crimă a cărei victimă este o altă româncă. Cei doi riscă pedeapsa cu închisoarea pe viaţă.
Margareta Bufa şi iubitul ei, Carmelo Bonett, sunt acuzaţi că ar fi ucis-o pe Nicoleta Indelicato, în noaptea de 16 spre 17 martie, pe un câmp din apropierea localităţii siciliene Marsala. Cele două tinere aveau mai multe în comun. Erau prietene bune, erau românce şi amândouă au fost înfiate în copilărie de două familii siciliene.
Prietenia lor a fost însă pusă la încercare atunci când iubitul Margaretei, Carmelo, a început să se întâlnească pe ascuns şi cu Nicoleta. Cel puţin asta susţine Margareta, care se apără şi spune că ea nu are niciun amestec în crimă. Mai mult, românca susţine că singurul vinovat este iubitul ei şi spune că a încercat din răsputeri să-şi apere prietena.Presa italiană scrie că în ziua crimei Nicoleta a fost invitată de prietena ei să iasă în oraş.Tânăra şi-a anunţat părinţii adoptivi că iese în oraş, iar apoi, evenimentele s-au derulat într-un mod care i-a şocat până şi pe anchetatori.
A doua zi, trupul tinerei a fost găsit fără viaţă, incendiat pe un câmp de lângă localitatea Marsala. Criminaliştii au remarcat că fata a fost înjunghiată de cel puţin 12 ori înainte de a fi incendiată. Lama cuţitului i-ar fi străpuns un plămân, iar rănile adânci au făcut-o să piardă mult sânge. Agresorii au dat dovadă de un sadism ieşit din comun. După ce au bătut-o crunt, au ars-o cu ţigara, distrându-se de suferinţa ei. Apoi, au stropit-o cu benzină şi i-au dat foc de vie. Autopsia avea să arate ulterior că Nicoleta trăia încă atunci când a fost incendiată. „Au bătut-o cu sălbăticie, au înjunghiat-o şi au ars-o cu ţigara, iar apoi au aprins-o ca să ardă vie”, au declarat surse din cadrul anchetei pentru Rai Uno.
sursa – adevarul.ro