„Morgă mobliă” civilizată, amplasată în curtea Spitalului de Boli Infecțioase

81
Începând de luni, pacienții decedați în Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, în urma infecției cu SARS-CoV 2, vor fi depuși într-o autospecială pentru păstrare temporară și transport în regim frigorific. “Morga mobilă” a fost amplasată în curtea unității sanitare, accesul în zonă urmând a fi restricționat.
Autospeciala a ajuns la Timișoara sâmbăta seara, fiind transferată în urma unei solicitări transmise Direcției de Sănătate Publică și Departamentului pentru Situații de Urgență.
„Morga spitalului nostru este de capacitate mică. Potrivit normelor în vigoare, a trebuit să organizam fluxuri separate pentru pacienții non COVID decedați și pentru cei care au murit din cauza infecției cu SARS-CoV 2. Practic, din cauza reorganizării mai avem doar 4 locuri. Luna trecută, din cauza numărul ridicat de pacienți COVID 19 decedați, am fost nevoiți să apelăm la o soluție temporară. Acum, însă, am reușit să transferăm la Timișoara unitatea mobilă ce aparține DSU. Camionul frigo este destinat exclusiv depozitării în condiții civilizate a pacienților care au pierdut lupta cu noul coronavirus până când vor fi incredințați familiilor, conform procedurilor”, spune asist. univ. dr. Diana Manolescu, director medical la Spitalul de Boli Infecțioase.
Autospeciala poate adăposti, în total, 52 de persoane decedate, dintre care 10 supraponderale. Instalația de climatizare de la bord permite obținerea unei temperaturi de până la -40 de grade Celsius. „Pentru a veni în sprijinul personalului medical care se află în prima linie în lupta cu noul coronavirus și pentru a asigura condițiile necesare de lucru, Centrul Județean pentru Coordonare și Conducere a Intervenției Timiș (CJCCI Timiș), la cererea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase a solicitat Departamentului pentru Situații de Urgență dislocarea unei autospeciale pentru păstrare temporară și transport în regim frigorific (morgă mobilă) care va deservi spitalul din Timișoara. Autospeciala va fi operaționalizată în cel mai scurt timp de către personalul spitalului, cu sprijin tehnic de specialitate și personal din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Banat” al județului Timiș”, spune col. ing. Lucian Vasile Mihoc, Inspector Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat al județului Timiș.
În cursul acestei zile va fi stabilită o procedura clară prin care să se realizeze identificarea pacienților decedați de către aparținători, în condiții civilizate și de respect față de memoria celor care s-au stins. Accesul în zona în care este amplasată autospeciala pentru păstrare temporară în regim frigorific este permis doar rudelor pacienților decedați și firmelor de pompe funebre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.