Primarul Timișoarei a anunțat, astăzi, pe pagina personală de Facebook, că va face parte din grupul de negociere pentru viitoare guvernare a țării. „Voi fi în grupul de negociere pentru viitoarea guvernare a României. Nici nu mă gândeam, în urmă cu un an, că voi ajunge aici” – își începe Fritz anunțul.
„Este o onoare să reprezint, la București, valorile și speranțele Timișoarei și Banatului. Le mulțumesc colegilor din Alianța USRPLUS care m-au propus și susținut. Avem nevoie, mai mult ca oricând, de un executiv puternic și stabil și de o guvernare profesionistă, care să redea încrederea că politica poate genera soluții pentru oameni, aici și peste tot în țară. Sunt 4 ani în care putem să începem să reconstruim statul pe reguli clare, predictibile și drepte, pe respect și empatie față de cetățeni. (…) Vă voi ține la curent cu mersul discuțiilor „, anunță edilul-șef al Timișoarei.