Preşedintele interimar al PNL Timiş, Alin Nica, a declarat, vineri, că speră ca până la finele anului să se încheie negocierile cu Alianţa USR PLUS, pentru ca schemele de conducere executivă ale Consiliului Judeţean Timiş şi Primăriei Timişoara să fie completate la nivel de vicepreşedinţi, respectiv viceprimari.
Până acum, primăria reşedinţei de judeţ are doar un viceprimar, din partea USR PLUS. „Sper ca până la finele anului să încheiem negocierile cu Alianţa USR PLUS, să avem completate poziţiile din administraţia publică locală de la toate nivelurile cu viceprimari şi vicepreşedinţi din partea celor două formaţiuni politice şi să avem majorităţile constituite în jurul celor două formaţiuni PNL şi Alianţa USR PLUS, n.r.). Să avem câte un vicepreşedinte la CJ şi un viceprimar al Timişoarei de la PNL şi câte unul de la USR PLUS (…) şi să ne asigurăm că suntem aliaţi nu doar la Timişoara şi în CJ, ci în tot judeţul”, a afirmat Alin Nica, într-o conferinţă de presă.
Pe de altă parte, alegerile parlamentare au adus modificări şi în structura forurilor legislative local şi judeţean, după ce unii dintre consilierii care şi-au ocupat fotoliile în Consiliul Local Timişoara şi Judeţean Timiş în scrutinul din septembrie au devenit parlamentari ori au primit funcţii în guvern.
Potrivit lui Alin Nica, este vorba despre consilierul Sebastian Răducanu (PSD) al Municipalităţii, care a demisionat, fiind ales senator, şi consilierul judeţean Ciprian Bogdan (PNL), numit recent secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
„Aşadar, numirile (de viceprimar şi vicepreşedinte CJ, n.r.) nu pot fi realizate până nu sunt instalaţi supleanţii celor doi. Asta va dura, probabil o săptămână. Eu îmi doresc să nu ne prindă noul an fără completarea acestor posturi pentru cele două instituţii, cu cele de viceprimar şi vicepreşedinţi”, a adăugat Nica.