Teilor a inaugurat un nou concept store cu bijuterii de poveste în Iulius Town

458

În Iulius Town, povestea bijuteriilor rafinate continuă cu un nou capitol pentru că s-a inaugurat cel de-al doilea concept store Teilor. Noua locație încadrează perfect eleganța colecțiilor alcătuite din piese cu diamante, aur și pietre prețioase, iar spațiul minimalist dar primitor conturează o nouă valență a brandului: dinamică, fresh și young.

Recent, Teilor a inaugurat cea de a doua locație premium din Iulius Town, la parter, și propune colecții de bijuterii de lux, piese clasice pentru ea și el, dar și o mulțime de modele de inele de logodnă și verighete. Iar pentru că sărbătorile de iarnă reprezintă un moment cu totul special, la Teilor poți alege un cadou ce va transmite o poveste despre fericire și încredere de fiecare dată când va fi purtat.

Bijuteriile Teilor sunt sinonime cu pietrele prețioase naturale și diamante din toate colțurile lumii, dar și piese din aur, care se disting prin design inovativ și finisaje excepționale. Colecțiile sunt caracterizate de linii fluide şi detalii perfecte, ce îşi vor păstra strălucirea şi eleganţa în timp și vor reflecta de fiecare dată frumusețea persoanei care le poartă. De asemenea, texturile fine și jocurile cromatice compun o simfonie de culori în vitrinele noului concept store. Acesta își întâmpină clienții într-un spațiu prietenos, cu tonuri calde, dar cu un design ce se traduce prin spiritul tânăr și în care bijuteriile au rolul definitoriu. Piesele expuse se regăsesc în colecțiile rafinate și discrete sau imprevizibile și spectaculoase, care au consacrat marca Teilor.

Povestea Teilor a început acum 20 de ani de la ideea că o bijuterie trebuie să fie autentică, durabilă și să îi poarte pe clienți într-o lume plină de emoții și senzualitate. Încă de la înființare s-a pus accent pe calitatea produselor și a serviciilor pe care le oferă, iar acum brandul transcede către o nouă filozofie, transpusă într-un design nou, în care fiecare detaliu pune în valoare frumusețea bijuteriilor. În prezent, Teilor deține o rețea de peste 50 de magazine la nivel naţional, în principalele orașe din țară, un magazin în Sofia și unul în Varșovia. Dintre acestea, șase locații sunt în proiectele IULIUS: două în Iulius Town Timișoara, două în Palas Iași și câte unul în Iulius Mall Cluj și Iulius Mall Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.