Cât timp petrecem, în medie, pe zi pe telefon și laptop

272

Peste șapte ore pe zi este timpul pe care îl petrecem în medie în fața calculatorului, laptopului sau al telefonului, relevă un studiu făcut la nivel internațional de Global Media Intelligence Report în 2020. Interesant este faptul că timpul petrecut conectați la un device nu a crescut din cauza pandemiei în România.Cifrele arată chiar o ușoară scădere față de anul trecut.

Cea mai mare parte a zilei o petrecem în fața unui ecran, dacă luăm în calcul și timpul petrecut în fața televezorului. Studiul realizat la nivel internațional arată că românii au stat în medie patru ore pe zi în fața unui calculator sau a unei tablete. Totuși, în ciuda pandemiei și a distanțării sociale, s-a înregistrat o scădere cu 20 de minute față de anul trecut. Timpul alocat telefoanelor inteligente este de aproximativ 3 ore și jumătate, cu 15 minute mai puțin decât anul trecut. Iar rețelelor sociale le acordăm în jur de 2 ore și 20 de minute zilnic, potrivit studiului.

În privința device-urilor preferate de români, pe primul loc se află smartphone-ul. Aproape toți cei cu acces la internet au un telefon inteligent, iar 86% dintre ei au un laptop sau un desktop. Numărul posesorilor de tabletă este însă în scădere față de anul trecut, de la 45%, la 41%. Tinerii sunt cei care au renunțat preponderent la acest tip de device. În schimb s-a înregistrat o creștere de 5 puncte procentuale în rândul celor care dețin un televizor inteligent, românii depășindu-i pe polonezi la aceastî categorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.