Șoferii care pleacă astăzi la drum cu mașinile trebuie să aibă cauciucuri de iarnă, conform legii. Cei care nu le au riscă amenzi de până la 2.900 și pot rămâne fără certificat de înmatriculare.
Încă de la primele ore ale dimineții, șoferii au făcut cozi la punctele de vulcanizare. Manopera durează aproximativ 45 de minute, iar costul este cuprins între 60 și 150 de lei, în funcție de mărimea roților care trebuie schimbate.
„Legea cauciucurilor de iarnă” a intrat în vigoare în 2011, iar toţi cei care circulă pe drumuri publice acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei sunt obligaţi să aibă anvelope de iarnă. Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea, polițiștii rutieri recomandă șoferilor să evite drumurile, chiar şi pe distanţe scurte, dacă nu au mașina echipată cu anvelope de iarnă.
Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, nefăcând referire la o anumită perioadă a anului.
Astfel, este sancţionată conducerea mașinii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără ca aceasta să aibă anvelope de iarnă. Autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
În caz contrar, șoferii riscă sancțiuni de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 1.305 şi 2.900 de lei. Totodată, șoferilor li se va reţine certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, fiindu-le eliberată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.