Una dintre cele mai vechi clădiri în care funcționează o unitate sanitară din Timișoara intră în reabilitare. Este vorba despre Clinica de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Timișoara, din cadrul Spitalului Clinic Municipal.
Veche de aproximativ 80 de ani și foarte degradată, clinica are nevoie urgentă de investiții. Licitația a fost lansată și se pun la bătaie aproape 14 milioane de lei. Astfel, firmele interesate se pot înscrie la licitația pentru: “Extindere, reabilitare, modernizare și echiparea ambulatoriului de specialitate al Clinicii de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Timișoara din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, prin demolare parțială și extindere orizontală și verticală”.
Lucrările presupun desfacerea parțială a corpului B, unde funcționează cabinet de electroterapie și secția de hidroterapie, reabilitarea zonelor rămase din corpul B (bazin mare, anexă cu vestiare, grupuri sanitare și legătura cu corpul A), extinderea pe verticală prin supraetajarea parțială cu un nivel, unde vor apărea noi cabinet de consulație. De asemenea, se va construi un lift exterior și vor fi modernizate toate celelalte cabinete și secții.
Firmele interesate pot să își depună ofertele până în 17 decembrie. Fondurile vin prin Programul Operațional Regional.