3 C
Timișoara
luni 25 noiembrie 2024

Orban preia din atribuțiile lui Arafat. Devine șeful cu puteri depline al CNSU

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care modifică organizarea Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) și îl numește pe premier la conducerea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), potrivit Agerpres.

Legea privind aprobarea OUG 68/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu incidenţă în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al protecţiei civile are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2014, în sensul stabilirii atribuţiilor Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, care coordonează integrat şi permanent, la nivel naţional, activităţile de protecţie de civilă, de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, de asigurare şi coordonare a fluxurilor umane, materiale, financiare şi de altă natură, necesare restabilirii stării provizorii de normalitate, inclusiv primul ajutor calificat şi asistenţa medicală de urgenţă, în cadrul unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor, precum şi în cadrul structurilor SMURD şi serviciilor publice de ambulanţă, până la internarea în spital sau externarea din UPU/CPU.

Textul elimină coordonarea duală a Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi introduce norme referitoare la atribuţiile generale ale structurilor funcţionale şi organizaţionale din compunerea DSU. Acest Departament coordonează operaţional activitatea de salvare în mediul speleal (peşteri) şi activităţile de căutare-salvare canină în domeniul situaţiilor de urgenţă, mai prevede textul adoptat.

Textul mai reglementează coordonarea metodologică şi evaluarea activităţii de formare profesională şi de educaţie continuă în domeniul asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat, în colaborare cu structurile specializate ale Ministerului Sănătăţii şi a celorlalte instituţii sau structuri cu atribuţii în domeniu.

De asemenea, acul normativ vizează modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, în sensul modificării titulaturii Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, al stabilirii calităţii de preşedinte al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a prim-ministrului, precum şi al stabilirii calităţii de vicepreşedinţi ai Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru ministrul cu atribuţii în domeniul afacerilor interne, pentru ministrul cu atribuţii în domeniul administraţiei publice şi pentru secretarul de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Actul normativ mai vizează modificarea şi completarea OG 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă şi a Legii 481/2004 privind protecţia civilă.

„În vederea realizării atribuţiilor specifice, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă are în componenţă structuri funcţionale, care includ fără a se limita Direcţia Generală Urgenţe Medicale, Direcţia Generală pentru Protecţie Civilă şi Direcţia Suport Decizional. Personalul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă are dreptul la uniformă, care se acordă gratuit”, prevede textul. Modelul uniformei se stabileşte în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin al ministrului Afacerilor interne, la propunerea şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Organizarea şi funcţionarea structurilor Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă se stabilesc în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin al ministrului afacerilor interne, la propunerea şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Sursa: www.digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

AUR a ratat ținta la prezidențiale

Nici la sediul Alianței pentru Unirea Românilor situația de la orele serii nu era prea strălucită. Ba se poate spune chiar că tristețea era...

FOTO | Cât de sumbru poate deveni viitorul României? Iată primele rezultate ale alegerilor

Rezultate parțiale alegeri prezidențiale primul tur, 25 noiembrie ORA 00:35 Spre nedumerirea multor români, un candidat neașteptat pare că se află pe primul loc la...

Citește și :